SCRISORI DIN MICA MEA LATINITATE. Cine au fost ei, romanii?

N-as putea spune exact de ce, dar eu unul mi i-am inchipuit pe romani, copil fiind, ca un fel de Gulliveri intr-o lume in care toti ceilalti erau pitici, afara de mama si tata. Drept care, bineinteles, nimeni din vremea lor nu putea (nici nu indraznea!) sa le tina piept cu adevarat. I-ar fi zdrobit oricum, si in general ii zdrobeau, la propriu, pe ceilalti, de exemplu asa cum am aflat atunci din cartile de scoala ca i-au taiat lui Decebal capul. Ghemuit in coltul camerei mele cu cartea desfacuta pe genunchi, ii vedeam adevarati uriasi pe romani, scrisneau sabiile lor nemiloase, auzeam tipetele dacilor sfirtecati pe Columna. Ani buni dupa prima clasa de citire si dictare, nu mi i-a luat nimeni pe Gulliver si pe Alice, pe Robinson si pe Winnetou, pe Ali Baba si pe Harap Alb. Ca si pe atitia nenumarati altii, ascunsi intre copertile desfacute pe genunchi. Plecati putin intre doua exercitii de aritmetica si o harta a apelor din teritoriul sudic al Republicii Populare Romane, eroii viselor mele de copil se intorceau seara tirziu, dupa sarutul de noapte buna al mamei. La lumina lanternei „Pionier“ pitite sub pliurile paturii trase peste cap, ei imi intorceau […]