Musicalul și închisoarea-heterotopie
- 11-03-2016
- Nr. 813
-
Silvia DUMITRACHE
- Arte
- 0 Comentarii
Cele două premiere de la finalul anului 2015 la Teatrul Bulandra, Car(o)usel şi Marmură, au completat repertoriul teatrului cu două genuri de spectacole destul de puţin reprezentate la noi: musicalul, pe de o parte, şi teatrul intelectualist, de idei, pe de altă parte. Car(o)usel, în regia lui Andrei Şerban, este o montare flamboaiantă, care, pe fundalul înşelător de veselie dat de canţonete şi de umorul buf al unor scene, transpune o dramă profundă a imposibilităţii comunicării şi a oportunităţilor ratate de salvare; Marmură, în regia lui Yuri Kordonsky, merge pe o altă linie, a dramei construite din schimbul de replici inteligente, spumoase între doi actori pe care regizorul i-a văzut în ipostaza ideală de a filtra raţionalul şi intelectul prin emoţie şi poezie: Victor Rebengiuc şi Marian Râlea, angajaţi într-un dialog despre relativitatea ideii de libertate. Prin Car(o)usel-ul şanselor ratate Adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima după un celebru musical de pe Broadway, pornind de la piesa Liliom de Ferenc Molnár (pusă pentru prima oară în scenă în 1909, în Budapesta), spectacolul Car(o)usel, în regia lui Andrei Șerban, se îndepărtează de ceea ce regizorul numește „feerie pur americană“ și tratează la un nivel general uman o serie de teme […]