A gîndi ura, invitaţie la dialog

Introducere la Colocviul Internaţional „Provocările psihanalizei în secolul XXI: A gîndi ura şi violenţa“ – Bucureşti, 30 octombrie – 1 noiembrie 2008 (www.colocviu-de-psihanaliza.ro)   O sută de ani de singurătate, cincizeci de ani de absenţă, „o poveste complicată, formată din lucruri care nu au reuşit să devină gînduri“… O poveste care a început cu acest dialog, între un copil şi mătuşa lui: „Vorbeşte, tanti. Mi-e frică, este tare întuneric!“ „La ce ţi-ar folosi? Oricum nu mă poţi vedea.“ „Asta nu contează. Cînd vorbeşte cineva, se face lumină.“   De atunci, asemănător Şeherezadei (eroina din O mie şi una de nopţi, căreia talentul de povestitoare i-a salvat viaţa), afirmam că s-ar putea, cu ajutorul cuvintelor, nu numai să îmblînzim obscuritatea (pe cea din afară şi pe cea din interior), dar să o şi gîndim. Totuşi, cînd citesc „gîndire“, scriu „neîncredere“. Îmi amintesc istoria acelei cetăţi îndepărtate: o aşezare paşnică, prosperă, cu oameni liniştiţi, fericiţi. Dar, într-o bună zi, tinerii au început să viseze „tinereţea veşnică“ (versiunea veche a fantasmelor de omnipotenţă), au hotărît să-i omoare pe toţi bătrînii şi să interzică verbul „a gîndi“ în cetate (versiunea modernă a narcisismului distructiv). Cei care îndrăzneau să nu se supună erau condamnaţi la moarte. Astfel, debarasaţi de […]