Alb de corn şi pestriţ urban

În loc de un autoportret parabolic, ce poate fi mai potrivit pentru tînărul sculptor Cristian Răduţă (n. 1982) decît lucrarea Revelaţie, lungă de 2,5 m? Este posteriorul cu codiţă în vînt al unui cîine ce se ascunde, pe dinainte-i, sub un pled, astfel că partea lătrătoare şi muşcătoare se topeşte în fine pliuri. După primul an studenţesc în Capitală, Răduţă, un bălai ploieştean timid, a rămas să lucreze fără întrerupere în curtea secţiei de sculptură. Agonisea drept material pentru compoziţii literalmente poveriste, printre altele, frunze de dud, cuiburi de păsări şi toate oscioarele de peşte ieftin pe care le-a mîncat peste vară. Aşa au apărut în expoziţia sa timpurie, din 2002, de la Galeria UNA, înaltele cufere-insectar cu fundal de fagure, peste care Răduţă a migălit (din ace de macrou) specimene imaginare de libelule, răgace ori fluturi. Au urmat de atunci seria păsărilor, a şoriceilor, a „cîinilor ruşinoşi“, a fulgului (temă rară pentru sculptură). Mai recent, stilizările bizantine ale palmei gigantizate sau hainele rigidizate în angobă ne trimit spre motivul livresc ori domestic. Peste tot ce-i cade sub mînă, Cristian modelează transfigurări spre diafan şi miracol candid, cu gest de netezire şi abur de calambur. Ca probă de breaslă, la […]