ARTE VIZUALE. Concurs de proiecte
GALERIE FOTO
- 31-10-2014
- Nr. 746
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Muzeul Naţional de Artă Contemporană a invitat specialiştii din zona artelor vizuale contemporane, artişti şi curatori să formuleze propuneri de proiecte pentru calendarul de evenimente al muzeului din perioada aprilie 2015-aprilie 2016. Iniţiativa încurajează toate disciplinele de cultură vizuală (arte plastice, arte decorative, design, fotografie, media) şi toate mediile, de la cele tradiţionale pînă la cele electronice şi transdisciplinare. Termenul-limită al depunerii de proiecte a fost stabilit pentru data de 2 noiembrie 2014. Această deschidere a MNAC pentru expoziţii propuse din afară – am în vedere faptul că există un departament intern de curatoriat în prestigioasa instituţie – a dinamizat activitatea organizatorică şi de management cultural a creatorilor de imagine din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici. Selecţia noastră nu presupune vreun ajutor acordat aplicanţilor, citirea proiectelor ţinînd de o altă logică, una profesională, extrem de prozaică, dacă o raportăm la o vizitare obişnuită de expoziţie. Este vorba despre evaluarea unor parametri care scapă privitorului neavizat, cum ar fi argumentul, costurile detaliate, sursele paralele de finanţare, şi lista este abia la început. Mai mult, artiştii intenţionează să realizeze expoziţiile pe care le-au gîndit indiferent dacă acest lucru se va întîmpla la MNAC sau, mai tîrziu, în altă parte. Proiectul Mariei […]