Avalon. Cum comentăm scrisul istoric

În analiza lui ocazională – prilejuită de o lansare de carte, de fapt, de volumul secund dintr-o publicare de izvoare, postată îndată pe Facebook, prin grija directorului instituției‑gazdă –, Andrei Marga dă lecții aspre și evaluează drastic istoriografia română actuală, propunîndu-i, după mai vechi obiceiuri împămîntenite la noi („iară noi, noi, epigonii… etc.“), modelul unor trecuturi mai glorioase în domeniu. Enumerîndu-i parcimonios pe unii dintre istoricii notabili ai Transilvaniei postbelice – numai pe David Prodan și pe Ștefan Pascu –, autorul observă că „din ceea ce au realizat aceștia a rămas la generațiile actuale doar un patos obosit și mercantil“. Dincolo de aceste calificative, neîntemeiate pe trimiteri exacte la situații explicite, Andrei Marga adaugă: „Neexplorîndu-se arhivele și lipsind concepția riguroasă asupra societății, istoria se scrie în feluri chestionabile. Se scrie multă «istorie liricoidă», asumîndu-se fapte cunoscute într-o litanie cu accente mai mult fals poetice decît științifice. Nu se descoperă ceva în arhive, ci se caută detalii a căror etalare într-un peisaj cu puține noutăți pare contribuție. Nu se atinge rigoarea profesională, dar se caută aplauzele diferiților propagandiști“.  Se cuvine spus – cu riscul de a-i întrista pe Andrei Marga și pe cei care cred ca și el – că „istoria […]