AVALON. Doisprezece apostoli români?

În legătură cu articolul extrem de ofertant „Un posibil portret al lui Ioan Budai-Deleanu“, scris de Mihai Mitu (România literară, an. XLII, nr. 26, 16 iulie 2010, pp. 12-14), rămîne de discutat şi posibilitatea ca, printre ceilalţi apostoli ai iconostasului de la Biserica greco-catolică Sfînta Barbara din Viena, să se ascundă chipurile unor fruntaşi români ai momentului, ambientaţi, pentru o clipă efemeră de istorie, în Capitala imperială. Întîi de toate, cine puteau fi ei? Urmînd raţionamentul lui Mihai Mitu, printre ei se puteau regăsi savanţi şi artişti de diverse vîrste; poate şi prelaţi greco-catolici luminaţi, precum Grigore Maior, cunoscut mai mult ca figură ecleziastică proeminentă, în acel moment, cînd era episcop de Făgăraş şi Alba Iulia (1773-1782), decît prin preocupările lui filozofice (a scris o teză doctorală susţinută la Roma, în 1740-1747). În ultimii lui ani de păstorire, au ajuns la Barbareum Io(a)n Budai-Deleanu şi ceilalţi corifei ai ştiinţei româneşti moderne din Transilvania epocii, după ce el însuşi fusese corector de carte românească şi slavonă la Viena (1771-ante august 1772). Dacă apostolul Petru era, de fapt, Samuil Micu – „profesorul preaiubit, învăţătorul, pedagogul, îndrumătorul, «piatra de temelie» în viaţa de zi cu zi a alumnilor (adică ceea ce a fost, […]