AVALON. Junimismul, alt liberalism

Într-un text recent apărut în revista ieşeană Convorbiri literare (nr. 4/172, aprilie 2010, pp. 10-21), savantul american de origine română Virgil Nemoianu se referă la cea mai faimoasă grupare culturală ieşeană de pînă astăzi sub titlul Junimea: continuităţi şi reţele internaţionale. Intervenţia este bine-venită, pentru că monografiile mai cunoscute de pînă acum au încercat o circumscriere a fenomenului (Z. Ornea) sau precizări asupra unor direcţii de înaintare strategică, precum orizontul ei istoriografic (Al. Zub). Virgil Nemoianu încearcă însă ceva foarte important: o situare a mişcării junimiste în contextul european al unor amplasări ideologico-politice similare, văzînd în ea un fenomen sincron cu o întreagă dinamică internaţională din ultima parte a secolului al XIX-lea. Astfel, încercînd să decripteze tipul conservatorismului junimist, autorul propune o dihotomie între înţelesurile termenului însuşi de conservator, în funcţie de programul pe care îl presupune şi dinamica sa istorică concretă în diverse arii geografice. Ar exista, astfel, un conservatorism continental (adică european) şi unul anglo-saxon (deci insular). Primul s-a născut odată cu opera lui Chateaubriand, în siajul Revoluţiei Franceze, pariind pe tradiţionalism, păstrarea memoriei şi cutumelor comunităţii, încercînd o încetinire şi, eventual, o frînare, în scopuri naţionaliste, a mersului mai departe al societăţii. Cel de-al doilea, iniţiat de […]