Avem o Uniune. Ce facem cu ea?

M-am simtit multi ani acasa in Uniunea Scriitorilor. Ar fi trebuit sa nu ma mai simt, in clipa cind am intilnit in curtea Uniunii un fost coleg de facultate care mi-a spus ca „raspunde“ de Uniunea Scriitorilor din partea sectorului de partid. Ar fi trebuit chiar sa nu ma prea simt de la inceput acasa, caci prea multi „raspundeau“ politic de cele care se intimplau si se scriau pe-acolo. N-am facut-o, pentru ca la Uniune exista – mi se parea, si nu numai mie – o rezistenta tacuta si nu o data rostita, impotriva „pretioaselor indicatii“. Dar despre asta s-a scris mult dupa 1989. Cind l-am intilnit atunci in curte pe acela de mai sus, am simtit ca nu eu sint la mine acasa, ci el. Am ramas totusi acasa la el, prefacindu-ma ca sint acasa la mine. Din pacate, la Adunarea Generala din 1990, nu a existat vointa – nu politica, macar literara – de a se proceda la o reformare a Uniunii. Vechi si cunoscuti colaboratori ai represiunii securisto-comuniste din interiorul Uniunii au primit numarul de voturi necesar ca sa intre iar in Consiliul de conducere. Si cind te gindesti ca, inainte, la alegerile care erau, totusi, democratice, […]