Aveţi o batistă?

Volumul de eseuri Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică, publicat de Herta Müller în Germania, în 2011, şi tradus neîntîrziat şi la Humanitas de către Alexandru Al. Şahighian, are două fire ce se întretaie necontenit, susţinîndu-se reciproc: răsfrîngerea pragurilor (auto)biografice şi chipul prin care inefabilul scriiturii ajunge să cuprindă cît mai expresiv contururile nestatornice ale vieţii fruste ori intensitatea surdă a interiorităţii. Acest joc interfigural dintre realitate şi scris pare un proces de transhumanţă în care amintirile sînt urcate una cîte una din valea plîngerii pe vîrful de piatră al muntelui smuls din timp. Privirea coboară nu doar asupra celor lăsate în urmă sau a celor luate cu sine, sub piele, ci şi asupra paşilor făcuţi, asupra tainicelor prefaceri prin care ficţiunea a absorbit concentrat evenimentele reale.   Astfel, încă de la prima pagină a cărţii, Herta Müller îi oferă cititorului posibilitatea de a descifra unul dintre cele mai puternice simboluri ale literaturii sale: batista. Magia evocatoare a batistei ce constituia epicentrul romanului Leagănul respiraţiei este deschisă prin reînvierea episoadelor din propria copilărie, cînd mama o întreba, în fiecare dimineaţă, la plecare, dacă are cu ea o batistă. Batista, petic de pînză bun la toate, de la ştersul nasului […]