Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Pornind de la cazul Ioan Mang
- 18-05-2012
- Nr. 624
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 29 Comentarii
„Are cuvîntul tovarășul X, se pregătește tovarășul Y.“ Era formula sacrosanctă la ședințele UTC și de partid. Scriu duminică dimineața, cînd încă îi sînt subordonat ministrului Ioan Mang. Cui îi voi fi subordonat marți? Mă tem că, la fel ca amărîtul de Ițic care nu mai suportă să trăiască în casa lui cea înghesuită și suprapopulată și e sfătuit de rabin să bage cîteva zile și capra, apoi s-o scoată și să vadă ce mare o să i se pară casa, și noi am răsufla ușurați, dacă am vedea-o ministru, din nou, pe doamna Andronescu. Dincolo de bancuri și pamflete – sînt tare ușor de făcut, mai ales în situația asta –, declarațiile stupefiante ale domnilor Mang și Ponta din ultimele zile trădează o mentalitate îngrijorătoare, ba chiar și deficiențe de logică. Amîndoi afirmă că totul e o mașinațiune politică, dl Ponta spune chiar mai mult, că oricine ar fi numit la acest minister va fi „o țintă“. Dar problema nu e politică. Plagiatul nu e o chestiune politică. Cum nu sînt nici împăunarea cu merite false, declararea unor studii care nu există. Ele pot fi instrumentate de actori politici, folosite în beneficiul unui grup sau al altuia, cu bună […]
Domnule Nea Marin,
Daca nu sunt indiscret, va desfasurati activitatea in tara? Ma gandesc ca daca nu, sunteti un exemplu de „izmenar” de care se folosesc cei perfect echipati. Ce ne facem cu cei din tara (caci despre ei este vorba) care trebuie sa traiasca cu 400 de euro pe luna si sa satisfaca standadele cerute celor care sunt platiti cu 2000 de euro pe luna, care primesc bani pentru a merge la conferinte, care nu au probleme cu internetul, cu imprimanta, cu reactivii etc etc?
Salut, Lucian, n-am prea intzeles trebshoara cu Trianon-ul, da’ hai sa-tzi replic *io* (ma scuzi ca te iau la „per tu” – io cred ca suntem cu totzii prieteni p-acilea & procedez in consecintza).
Se poate pune, apropos de ce-ai scris mai sus, pe 23 Mai, la ora 21.37 (ca sa se intzeleaga bine carui mesaj raspund), urmatoarea-ntrebare: pan’ „izmene fiind ” (noi, romanii, pan’ *anumite domenii* de shtiintza, vorbim aici in mod *precis* de shtiintzele *empirice*, in care e vorba de experiment, de aparatura performanta, fara de care *se spune*, se *afirma* , chiar de catre cei care sunt prin bransha, &-ashadar chiar *cunosc* chiar trebshoara, ca daca nu o ai eshti un „nime-n lume”: sunt nenumarate *exemple* cum ca *o idee* chiar poate „bate” tehnologia.
Io *chiar cred* in aceasta „mantra”, chiar cred ca shtiintza e despre *idee* (sigur ca *experimentu’ conteaza*); ca, *daca o ai*, ideea, te potzi *imediat „lipi” de ai de au *tehnologia*, n-asha?
Ca, uite, itzi scriu din *proprie esperentza*: cu shcoala facuta tarash-grapish, pan’ Romania, cand & daca am *o idee* ma „iau pan’ bratze” ai mai cei, mai „tehnici”, mai educatz’ pan’ cele cu „iedera”… Nu, *nu am probleme* in a *face* (io) o *echipa* – ca, *io* o „aleg” – mda, daca & cand *am ideea*…
Astfel ca, dupa parerea mea, argumentul tau *nu prea sta pan’ picere*. Desigur, imi bazez peroratziunea pa ideea fixa, precisa, obsesiva: ca, anume, *shtiintza inseamna idee*
– shi *nu numere*, & *nu* neaparat aparatura performanta etc. etc.
Sa shtii c-ashtept comentariile (tuturor) cu mult interes. C-ai deschis/pus o interesanta problema. Am *io*, raspunsul? Nu, ca *nu* ma cheama Mafalda, ca sa le chiar shtiu chiar pe toate. Il *ai*, tu?
Numa’ fain & tate cele bune,
Nea Marin
Domnule Liviu Moroianu,
Si soldatii de la Marasesti erau niste mediocri caci nu prea le-au facut fata nemtilor. Unii avand pe ei numai izmene, cu mainile goale, ceilalti perfect echipati. Izmenarii au fost insa incurajati ca, dupa, vor primi pamant. Cu chiu, cu vai, cei care nu au murit, au primit cateva brazde. Patria pe veci recunoscatoare. Este o mare rusine ca, dupa ani si ani, unii sa-si bata joc de deciziile de la Trianon care au permis reintregirea Romaniei si sa ne spuna ca, in izmene fiind, trebuie sa facem facem fata, de data asta pe taram stiintific, unora perfect”echipati”.
Multzam ca nu v-atzi suparat „foarte tare” pa mine (ca sa comit & io un barbarizm tat mai raspandit: folosirea adjectivului in loc de altceva, cetitorii chiar o shtiu).
M-am declarat de multa vreme (p-acilea, prin alte partzi) d-acord cu Nicolae, nu-i nevoie s-o mai repet.
Imi pare c-acest „sfung” (cum sa zice pan’ Ardeal), aceasta „imbrancire” din lege (referitor la cerintzele „minimale” pentru pozitziile „mari”) a fost posibil doar pentru ca musiu
fo’ Ministru, fost *chimist*, a vazut-o, legea, privind-o pan’ *ochelarii lui da cal*. Ca, vezibine: chimishtii ashtia, biologii, medicalii, mai shtiu io care, publica-n *neshtire*, da’ in *neshtire*; estimp, unu’ d-al lor, unu’ pe care-l cheama Rose, o declara: cum ca, dupe 2 ani, astea-s *praf* & *pulbere*. depashite, adica. Shi-estimp: au cate 30-40 cetari/lucrare…
Nu mi se pare *corect*, ashadar, sa „bagi” pan’ paturi ale unor vechi ( & gretzoshi) greci pa inshii care *nu itzi intra pan’ pat*! Cam d-acilea provin nedumeririle, sentimentul ca legea *cretina* etc. etc.
Vretz’ *numere*, chimishtilor? Pai, masuratzi-va * voi* pan’ ele! Nu -mi ceretz’ *mie*, matematician, scriitor, pictor etc. etc. ashishderea?
S-o shtitzi: privind pan’ *aceasta* prisma, inclin sa-i dau dreptate lui Mihnea.
Argumente *contrare*? Ca, vezibine: s-au „catzarat” atatea nulitatzi – ele exista, precum exista & *nenumaratzi oameni de calitate*.
Shi, ca atare: da, o *accept*, legea *asta*, cu conditzia sa-i „ia la puricat” pa *chiar tatzi* – ca, legea , desigur, au votat-o aia care-s cu „sacii pan’ carutza” (mda, e *plin* Parlamentu e prostaci din ashtia facutz’ pa bani grei & pa puncte) ! Acelashi Parlament care-a votat salarii *babane* profilor & i-a lasat pe aia mai „mici” cu ochii-n soare. Shi, mda, aia *se duc* in catra soarele Californiei*, bre…
Vorba cuiva: neshte jeguri (& cred ca intzelegetzi acuma la cine ma refer)?
Numa’ fain, nervos nevoie * tare*,
Nea Marin
Nu pot sa nu-mi aduc aminte de un articol din \”Observator Cultural\” nr. 296 din 2005 al domnului Dan Ungureanu intitulat \”Una sint secaturile molimei, si alta scufundarile in somn adinc\”. Titlul provine din traducerea imbecila facuta de un dom\’ profesor de latina de la Universitatea de Vest din Timisoara, Dan Negrescu. Versul era: \”Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita\”. In continuare dom\’ profesor este profesor si n-are nici o jena dupa toate prostiile pe care le-a scris si tradus. Pe linga Negrescu, Mand chiar e om de stiinta. Si citi din astia nu sunt…
Raspund schitat, nefiind aici locul unei analize fine, la indemnul domnului Mihnea Moroianu.
O lege buna a invatamantului superior trebuie sa aiba, cred eu, si urmatoarele proprietati:
1. sa permita alegerea celui mai bun candidat la un post de profesor, conferentiar, etc.,
\”cel mai bun\” insemnand ca asa il considera comisia din specialitatea respectiva.
De exemplu, daca vine George Enescu, cum era el la 50 de ani, si se inscrie la un concurs
de profesor la \”Universitatea de Muzica Bucuresti\” sa nu functioneze nu-stiu-ce-cerinte-minimale
si sa-l respinga (nu era doctor, nu avea carti publicate, etc.)
2. incredere si respect fata de specialisti, care chiar trebuie sa cantareasca personalitatea
si realizarile candidatului, nu sa numere si sa adune puncte dupa tabele quasi-comerciale.
De exemplu: sa nu se intruneasca comisia la cateva ore de la depunerea ultimului dosar,
fara sa aiba macar toate specialitatile candidatilor reprezentate, iar dupa cel mult doua ore
sa fie necesar sa declare castigatorul (uneori e graba, posturile se taie dupa o zi pe alta).
3. raportul de valoare intre o lucrare si alta poate fi ca cel dintre
1 si 0, adica \”infinit\”. Poate fi vorba de lucrari publicate in aceeasi revista,
cu \”numar\” de citari favorizand pe cea care corespunde lui zero de mai sus.
Valoarea o apreciaza specialistii (subiectivi si responsabili!), nu tabelele.
4. experienta mintala: daca venea Faltings, cum era el la 27 de ani, cand a devenit profesor
in Germania (inainte de a rezolva Conjectura Mordell si de a primi Medalia Fields),
la un concurs de cercetator gradul I in Romania, indeplinea el oare conditiile minimale ale
practicii actuale ? Raspuns: nu, nu avea o carte publicata.
O lege a invatamantului superior cred ca trebuie sa se ocupe cu problema
\”cine ESTE promovat profesor\”, nu \”cine NU ESTE promovat profesor\”.
Cum s-a mai spus aici: in plus, ar fi bine sa avem conditii de viata si munca care sa poata
atrage pe cei mai buni specialisti din lume, fie ei romani sau straini.
Nu e vorba neaparat de a egala salariile noastre cu cele de aiurea, ci de a asigura demnitate,
inclusiv sociala, inclusiv tinerilor doctoranzi, asistenti, lectori, conferentiari.
Chiar o exceptionala lege a invatamantului poate ea avea efecte bune cand numai 2 procente din PIB
sunt alocate acestuia? Acest procent in Romania antebelica era de cateva ori mai mare!
Cand posturile sunt blocate si trebuie sa se elibereze SAPTE ca sa se scoata unul la concurs?
Poate fi bun ministru al invatamantului o persoana care declara \”vom reveni la mai mult
de 2% cand tara isi va permite\”? Cine ii da dreptul sa vorbeasca in numele tarii ?
Daca statul nu aloca fonduri sanatatii si invatamantului, atunci unde se duc \”procentele\”?
Adaptat la viata reala: ar trebui sa avem in tara noastra si locuri cu exigentele de tipul celor
de la Princeton si locuri cu exigentele de la scolile superioare straine care pregatesc \”tehnicieni\”,
si locuri cu exigentele scolilor de arta renumite.
Aceste exigente naturale sunt fatal DIFERITE.
P.S. Observ in ultima clipa ca problema salariilor a fost asemanator tratata de dl Moroianu.
Inca un pas in plus, si ajungeati la propunerea ca universitarilor nostri sa li se asigure salarii egale cu ale celor din Vest, inainte de a li se pretinde performantze cat de cat comparabile!
(Asta neinsemnand irelevantza problemei salarizarii invatamantului nostru; ea este chiar prioritara – dar numai pentru asistentii si lectorii universitari, si bineinteles pentru ansamblul sistemului preuniversitar. Si nici acolo nu se pune, presupun, problema rezolvarii decalajelor in raport cu Vestul, ci in raport cu alte domenii de activitate interna: judecatori, militari, politicieni…)
Domnule Ornea,
Este jalnica silinta pe care o depuneti in a va indeparta eticheta de “intelectualul lui Funeriu”. Piruetele logice pe care le faceti nu mai pot insela pe nimeni. Dumneavoastra ati sustinut reforma Funeriu, legea Funeriu, si nu anumite parti din ea. Nu puteti proceda precum cei care au sustinut comunismul pe motiv ca fiecare avea o locuinta si un loc de munca, ignorand foametea, colectivizarea si celelalte binefaceri. Prin urmare, reforma Funeriu, vine la pachet cu desfiintarea unor scoli. Va place sau nu, asta este situatia. Nu puteti sa spuneti ca un ucigas este baiat bun pentru ca a oferit flori unei doamne. De ce nu a elaborat domnul Funeriu doua legi: una pentru preuniversitar si una pentru universitar ? Privind reforma Funeriu pentru invatamantul superior: de ce considerati ca pe un salariu de cel putin cinci ori mai mic decat al colegilor din Occident, universitarii din Romania ar trebui sa aiba publicatii precum colegii din vest ? Au ei oare aceleasi conditii (fonduri pentru conferinte, birouri dotate corespunzator, laboratoare moderne etc) ? Nu ar fi fost normal ca asa zisa reforma sa inceapa cu asigurarea acestei egalitati de sanse si apoi sa se treaca la cerinte ?
… mai bine zis, numai un reprezentant (adevărat) al acestor discipline ar putea salva invătămantul romanesc de la un iminent colaps.
Fiindcă:
1. „Salvarea” ar trebui să insemne o reinnodare a traditiilor demult pierdute ale invătămantului si spiritualitătii noastre nationale, iar cunoasterea acestor traditii presupune o formatie istorică, deci umanistă.
Si
2. Fiindcă una din dimensiunile „salvării” la care mă refer
trece printr-o restaurare a statutului si rolului formator (dar nu numai) al studiilor clasice (in particular al limbii latine, practic complet excluse in prezent din liceele noastre, chiar si din cele cu profil „umanist”). Si cum ar putea un ministru-chimist sau un ministru-inginer (cazul d-lui Mang!) sa INTELEAGA macar stringentza problemei, necum sa incerce gasirea vreunei solutii a ei?
Cam astea ar fi, dragă Marin, răspunsurile mele (poate hazardate) la intrebarea, absolut justificată, pe care mi-ai pus-o…
Draga Domnule Ornea,
Mă bucur dacă randurile mele v-au inspirat citarea in clar a principalelor inovatzii, probabil pozitive, introduse de ultima lege a educatiei (refornă parcă e totusi prea mult spus) in evaluarea cadrelor noastre universitare si de cercetare. Dacă ele se vor dovedi si suficiente pentru atenuarea unui declin care (probabil si din cauza degradării accentuate a calitătii invătămantului preuniversitar) deocamdată pare de neoprit – este o intrebare la care numai anii ce vor urma ne vor furniza un răspuns.
Cred că ar fi acum randul d-lui Manolache să-si expună in mod detaliat rezervele pe care sustine că le-ar avea in legătură cu aeleasi chestiuni – si poate, cine stie, să transforme acest dialog (initial) de surzi intr-un veritabil prilej de comparare a unor puncte de vedere complementare asupra unei probleme care ne atinge atat de mult pe toti cei implicati intr-un fel sau altul in viata scolii sau a cercetării…
1) Lui Vlad: dragule, tocmai de *aia* imi *pot permite* d-a scrie *chiar asha* – c-o scriu la \”subsol\”. Nu-tzi place? Simplu: nu ceteshti! Ca, azi chiar, auzii pe BBC cum ca se revolta muuultzi, de pan\’ Indonesia, cum ca \”vine\” \”lady Gaga\” pe la ei. Nu va revoltatzi, bre (daca nu va place – hm… nici mie nu-mi place): ca-i chiar simplu: nu meretz\’ la concert!
2) Scrie el ce scrie, Mihnea, p-acilea: chiar ca-ntzeleptu\’ *budhist*, care \”vede\” cum ca raspunsu-i \”calea de mijloc\”.
Nu c-ar \”devia\” prea mult de la subiect, io cred ca o face doar intr-un *coltzishor*, anume afirmand ca *doar cei din humanioare ne-ar putea, cumva, salva* – nici macar nu-i un citat, nu pun pan\’ ghilimele, da\’ se-ntzelege. Shi nu, nu ma \”leg\”, acilea de *numele* \”inaintat\”: ma leg doar de , sa-i zicem, \”teza\”.
3) Nicolae, m-am \”dus\”, pe unde m-ai indrumat, nu par a fi in stare de-a \”gasi\”, iarta-ma. Observ – cu oarecare surpriza – cum ca nishte \”capete patrate\” au cam \”confiscat\” locu\’ de comentarii pe-ailea. De *ce* anume \”cu surpriza\”?
Simplu: pen\’ ca un bun amic ( poet) d-al meu mi s-adreseaza cam asha: \”Ce mai faci, bre, nea cateta?\”
Carevasazica, subiacent: mi-s chiar *perpendicular* pe probleme…
No numa\’ fain, tuturor, vaz ca ne-mprietenim &e *bine*!
Nea Marin
3)
Draga Domnule Ornea,
Sa va explic: e vorba de o declaratie implicita.
Din doua, una: sau prima mea interventie a fost la obiect, caz in care nu avem
dialog al surzilor, sau nu a fost la obiect, iar obiectul consta in
cele asupra carora va concentrati dumneavostra in postare: \”reforma Funeriu\”.
In privinta incadrarii genului literar pe care il practicati la \”eseu\”,
daca va supara, imi cer scuze. Mi se pare frumoasa zicerea \”distinsul eseist\”,
nu o pot inlocui cu \”distinsul bifurcationist\”, asa ca o sa zic \”distinsul autor\”.
Cu cele mai bune urari,
N. Manolache
P.S. Din interventia Domnului Mihnea Moroianu cred ca avem amandoi ce invata.
Domnule Manolache, dumneavoastră chiar citiți ce comentați? Unde anume am „declarat” ce spuneți dumneavoastră? Unde, în comentariul postat mai sus, m-am referit la Bifurcația de deasupra (n-am folosit niciodată termenul „eseu” pentru articolele mele)?
Draga Domnule Ornea,
Vad ca Dumneavoastra declarati ca eseul de fata este despre Funeriu.
Eu am crezut ca este despre postul de ministru al invatamantului, anume de un ocupant de cateva zile
al acestui post. Am vrut sa lamuresc de ce o persoana serioasa nu ar putea sa vrea sa intre in
„costumul” croit de Funeriu, data fiind lipsa de libertate de miscare pe care ar trebui sa o accepte.
Pe de alta parte, nici in privinta invatamantului superior „reforma Funeriu” nu e buna, dar acesta e alt subiect.
Evident, trebuia „Incepand cu 1832 ….”, nu 1932 !
Dragă Domnule Moroianu,
cu adevărat dialog al surzilor, cum ziceți. Aproape toți cei care comentează articolele mele pe tema învățămîntului, se fac că nu observă că mă refer aproape exclusiv la învățămîntul superior. Că atunci cînd laud reforma Funeriu, mă refer strict la standardele minimale, pe care le consider un lucru foarte bun, la introducerea criteriilor „de afară” în aprecierea profesorilor și cercetătorilor români (pentru poziții universitare și de cercetare, pentru conducerea de doctorat și pentru granturi), la evaluarea revistelor de cercetare cu aceleași criterii ca cele străine, la introducerea abilitării (nu la taxarea ei, pe care am criticat-o inclusiv printr-un comunicat al Ad Astra în al cărei Consiliu Director sînt membru). În ce privește învățămîntul preuniversitar, am lăudat exclusiv rigoarea cu care a fost organizat bacul, n-am spus nimic despre calitatea subiectelor. Pioșenie la adresa reformei (luată ca un tot) se numește asta? Mi se răspunde cu închiderea școlilor, precum în bancul în care rușii și americanii se laudă fiecare cu metroul lor.
Întreb: cine face pe surdul și de ce?
Desigur, nici eu nu spun ca e grav un plural gresit intr-un articol de ziar.
Voiam numai sa ilustrez ce ravagii face sa dai drumul in lume exemplelor
gresite, cum s-a intamplat cu \”succesuri\” ironizat atat de excesiv incat
a produs o epidemie de greseli de acelasi tip.
Inainte de razboi orice invatator afla la Scoala Normala ca e nepedagogic
sa pui in fata elevului exemple gresite. Testele promovate de minister
fac aceasta greseala, care era de neimaginat \”pe vremuri\”.
In loc sa se ceara elevului sa produca formulari corecte se cere alegerea celei corecte
dintr-un noian de aberatii, de neimaginat de o minte sanatoasa.
P.S.La articolul din 11.05.2012 am avut si eu o adresare personala,
la spartul targului.
Exista si alte exemple de desfiintari de scoli. Incepand cu 1932, Petrache Poenaru (1799-1875),
director al Eforiei Scolilor, cu sprijin dat de domnitor (Alexandru Dimitrie Ghica), infiinteaza
scoli satesti in Tara Romaneasca. Erau peste 2200 in 1848.
(Despre Petrache Poenaru se pot spune multe; mentionez numai ca el traduce in 1837
Manualul de geometrie al lui Adrien-Marie Legendre (1752-1833),
cel mai influent manual de geometrie in Europa, vreme de cca 100 ani.)
CAIMACAMIA INSTAURATA DUPA INFRANGEREA REVOLUTIEI DIN 1848 DESFIINTEAZA SCOLILE SI PRIGONESTE CADRELE DIDACTICE.
Dupa cativa ani lucrurile reintra intr-un curs firesc. Petrache Poenaru contribuie si la aceasta revenire.
Unele din cele mai importante actiuni sunt: conlucrarea la fiintarea „Scolii de Poduri si Sosele” (1851),
precursoarea Politehnicii din Bucuresti, redactarea „Legii instructiunii publice ” (1864)
Caragiale, al carui an aniversar il traim cu totii, i-ar fi citit probabil cu un zambet sardonic pe cei doi extrem de respectabili matematicieni care emit opinii nu numai ireconciliabile, ci si parca lipsite de orice referintza comuna: dl Ornea, pronunţând formula magică “Reforma Funeriu” cu aceeaşi pioasă reculegere cu care alţii amintesc de ministeriatul lui Spiru Haret; şi dl Manolache enumerând cu egală pasiune lista diverselor greşeli şi abateri mai mult sau mai puţin de neiertat ale aceluiaşi controversat personaj.
Modesta mea părere:
1. Fostul ministru Funeriu a fost un personaj animat de anumite bune intenţii, torpilate de o mare doză de aroganţă, de o neverosimilă slugărnicie faţă directivele venite “de sus” – şi de evidenta absenţă a unei viziuni proprii (alta decât de ordin cazon) cu privire la criza învăţământului de toate gradele din România şi la natura tratamentului de urgenţă ce ar trebui aplicat pentru evitarea agravării ei.
2. Orice alt personaj scos dintr-un oricât de onorabil anonimat professional (mai ales din zona chimiei, contabilităţii, sau a ştiinţelor tehnice) pentru a fi instalat peste noapte la cârma învăţământului românesc ar fi eşuat la fel de lamentabil în faţa subfinanţării endemice, a haosului sistematic propagate de diversele organisme, “agenţii” şi filiale înţesate cu dubioşi reprezentanţi ai aşa-ziselor ştiinţe ale educaţiei, şi bineînţeles a imenselor interese clientelare aflate în joc.
3. O anumită ordine dătătoare de ceva speranţe n-ar putea fi introdusă decât de o personalitate al cărui trecut ştiinţific şi biografie personală să poată oferi garanţii absolute privind capacitatea sa de a reconecta prezentul atât de sumbru cu tradiţiile de mult pierdute ale învăţământului românesc. Acest imperativ ar restrânge automat sfera candidaţilor posibili la domeniul disciplinelor umaniste; iar pentru a depăşi nivelul simplelor abstracţiuni, aş pronunţa aici numele profesorului Alexandru Zub – desigur nu ca persoană concretă, ci ca prototip sau imagine-simbol al omului de care am avea nevoie.
Din nefericire, viitorul imediat aparţine unui cu totul alt tip de diriguitori ai şcolii româneşti – iar numele lor, de o tristă notorietate se află pe buzele tuturor!
Nea Marin, ai un fel imposibil de-a te exprima; probabil ca tu consideri ca ai stil, sau poate umor … N-ai. Parerea mea e ca ar trebui sa ai curajul de a fi ceva mai banal la acest capitol – in fond, asa cum tu insuti o spui, scrii niste amarate de comentarii la subsolul unor texte, nu vreo Divina Comedie…
Cat priveste buclucasele „plagiaturi”, fireste ca nu trebuie sa le dam o importanta mai mare decat cea pe care o au; pe de alta parte, ele sunt distractive si merita remarcate, pentru ca e intotdeauna folositor sa constati ceea ce se numeste de obicei „ironia sortii”.
De altfel, „plagiaturile” sunt mai rude cu „innotul” decat cu „succesurile” pentru ca, daca pentru acestea din urma eu unul nu cunosc dictionar care sa le inventarieze, exista cel putin un dictionar care sa dea „innotul” ca varianta pentru „inot”, respectiv un dictionar care sa sugereze ambele variante de plural pentru „plagiat”.
Pana la urma – plagiaturi, innot, succesuri, vilandeji (pentru ultimul, a se vedea Ion Coja)… Daca niste cuvinte au vrut sa intre in felul asta in lume, cine suntem noi sa le facem de petrecanie? Au si ele indiscutabilul lor farmec, au un fel particular de a fi gratioase – remarcati-le, mangaiati-le, n-o sa devina vicioase…
In intreaga noastra istorie, o singura data s-au desfiintat scoli, si anume in timpul primului razboi mondial. Nu s-au desfiintat ca entitati juridice, ci s-au luat caramizile din care erau constituite cladirile pentru a se intari transeele. Dupa razboi au fost recladite rapid. Fi Funeriu tot un fel de cotropitor german este.
ma scuzi ca te-ntreb pan’ chiar public: eshti *tu* acel bun matematician pe care l-am intalnit acu’ v-o numa’ 25 da ani?
Pe de *alta parte*: io cred ca *nu* tre’ sa ne legam de-o mica gresheala d-orthografie. Fie, dansa (adicatelea „gresheala”), lafaindu-se chiar pantr-un ziar de „cultura” – o scriu cu ghilimele pentru c-am vazut , chiar p-acilea cum chiar precum baba sa cheptana cand tzara *arde* (mda, si cheaptana muuulte babe din astea) – sa shtitzi prea bine ca io-l chiar *intzeleg* pe Liviu daca/& cand face v-o gresheala din asta…Ca io, v-am *scris-o*: ca, anume, li chiar *fac* – desigur, e pa la „subsol”, ca-mi „permit”, ca nu am rubrica, mi-s oleaca mai , sa o scrim, mai „detashat”.
Ia „bagatzi-va”, bre, in locu’ lui (al lui Liviu), pen’ *numa’* v-o 3 saptamani? ca sa *videtz’* cum chiar cum e? Shi, *dupe aia mai vorbim*!
Shi, ca sa revin la postul tau, Nicolae: raspunsul intrebarii tale (retorice) e asta: *nime*: nime’ nu se „baga”. Da-i drept ca *nime* de din „afara” nu iashte „lasat”…
Vorba aia: cercu-i „perfect”…
Numa’ fain ,
Nea Marin
Distinsul nostru eseist ne pune iar perspicacitatea la incercare.
Care e situatia actuala a invatamantului ? Ce trebuie sa preia,
fara sa poata schimba nimic esential, un ministru intr-un guvern de cateva luni,
cu bugetul deja facut ? Iata ce:
1. Umilire fara precedent a cadrelor didactice prin salarii sub limita demnitatii,
un buget cu numai 2% din PIB pentru invatamant, ca urmare a actiunii lui Funeriu.
2. Mii de scoli desfiintate de fostul ministru Funeriu, cand si asa scolile erau
supraaglomerate si obligate sa lucreze in doua schimburi pe zi, ca nicaieri
in Uniunea Europeana.
3. Imposibilitatea de a angaja tineri, nici macar in conditiile umilitoare ale unor
salarii sub nivelul de subsistenta, posturile fiind blocate.
4. Situatia de necesitate nu se poate compensa nici macar cu ajutorul profesorilor
in varsta, siliti sa se pensioneze. In conditii normale, cu tineri valorosi care
sa dea buzna la concursuri, aceasta masura ar fi buna. La noi nu e!
5. O lege a invatamantului care nu-si propune sa formeze oameni liberi,
ci persoane dresate de teste grila, in care adevarul si minciuna
(enunturi impotriva gandirii normale) sunt amestecate derutant.
Cine sa accepte postul de ministru in aceste conditii?
Distinsul nostru eseist ar putea fi ministru in aceste conditii ?
Ar putea iesi in lume sa dea ochii cu colegii sau prietenii care au
copii scolari sau studenti?
Ministrul care a promovat acest dezastru e acum consilierul unui om
care nu are atributii legate de invatamant, om care a declarat ca si asa
profesorii sunt mai bine platiti pe ora decat presedintele tarii!
P.S. E interesant de urmarit efectul unei greseli promovate de media ca exemplu negativ, greseala
de neimaginat, de fapt: „succesuri” are acum urmasi numerosi, lumea a capatat
nesiguranta in privinta pluralului. Multi marturisesc ca trebuie sa se gandeasca,
acolo unde inainte pluralul corect venea de la sine. Iata ca si in eseul de fata
apare „plagiaturi” ! Presupun ca aici e vorba de efectul pregatirii textului
pe ecranul de calculator (ca unul ce m-am trezit intr-o interventie trecuta ca
„am scris” „devantajat” in loc de „dezavantajat”)….
Nu e degeaba. Ma bucur sa stiu ca si eu am dreptate cand spun ca – uitandu-ma la dl Ponta, respectiv la spectacolul pe care il ofera – am senzatia ca ma uit la o emisiune care se difuza la televizorul cu lampi din copilaria mea: pionieri si poezii patriotice. Am zis deunazi – mai, ce-ar fi sa vezi ca il aduce inapoi pe dl.Funeriu?
Nu, acesata discutie nu este in van. Mai afla omul una, alta. Spre exemplu, cine altcineva, in afara doamnei procuror Codruta, a fost acuzat ca a plagiat teza de doctorat? Geometrii au raspunsul
Cum se cheama cand o alta persoana iti scrie o teza de doctorat si tu o semnezi? Nu este plagiat, nu? Moldovenii stiu de ce!
Reforma Funeriu a luptat, si a castigat in unele locuri, cu existenta scolilor. Pentru aceasta domnul mai sus amintit o sa intre in istorie, insa nu asa cum a sperat, ci exact pe dos. Daca tot comparam competenta profesorilor din Romania cu cea a celor din vest, oare nu ar trebui sa comparam si salariile si conditiile de munca. Daca vom face raportul, s-ar putea sa constatam ca nu stam asa de rau. Ornea stie mai bine decat multi altii, din experienta familiei, cum este sa fii acuzat de plagiat. Doctorii stiu de ce.
Nu, această discuție nu e degeaba.
„Plagiaturi”?…