Bolile de sistem ale şcolii româneşti

Sistemul de învăţămînt din România e bolnav. Ca un organism care are o boală de sistem ce afectează toate „organele“. Păstrînd paralelismul, toate componentele sistemului-organism: cadrul legislativ, curriculumul, evaluarea, elevii, profesorii, manualele, dotarea, reţeaua şcolară, finalităţile, valorile, idealul educaţional, finanţarea, formarea iniţială şi cea continuă a cadrelor didactice… toate suferă şi sînt inadecvate sau insuficiente, nu comunică sau nu sînt compatibile. Fireşte că cea mai sensibilă componentă este cea umană – elevii şi profesorii. Deseori şi mai ales în preajma examenelor naţionale, incriminată sau chiar demonizată. Aş începe cu elevii, a căror motivaţie pentru învăţare scade pe zi ce trece, unii văzînd în şcoală doar un rău necesar, inconturnabil în aspiraţia spre o formaţie academică. Gîndesc aşa mai ales cei care vizează specializări care să-i facă direct manageri sau să le dea pe mînă afaceri profitabile. Cum s-a ajuns aici? Prin afirmarea tot mai apăsată a ideii că nu trebuie să fim temeinici, ajunge să fim eficienţi. La nivelul societăţii, în general. Mai trebuie adăugată concurenţa neloială pe care cultura populară, bazată pe marketing, o face culturii înalte. Aceasta sperie şi e considerată domeniul unor snobi cu pretenţii de elită. Şi elevii nu pot fi altfel decît lumea în care […]