„Ca preşedinte al ICR, trebuie să te bucure succesul oricărui cetăţean român“

Interviu cu Andrei MARGA

  • Recomandă articolul
Institutul Cultural Român rămîne o instituţie controversată, contestată şi în epicentrul dezbaterilor publice din lumea culturală. Noul preşedinte, Andrei Marga, votat de Senat  la începutul lunii septembrie, are parte de numeroase critici. Mai poate funcţiona ICR? Ce şanse sînt ca ICR să rămînă o instituţie care să asigure o eficientă reprezentare a României culturale, în exterior? ICR se poate distruge sau autodistruge? Cu aceste nelinişti şi nedumeriri, am dorit să aflăm punctul de vedere al  profesorului Andrei Marga. Vă invităm să citiţi un interviu cu Andrei Marga, preşedintele ICR, realizat luni, 15 octombrie, în exclusivitate pentru revista Observator cultural. Ce consecinţe a avut, pentru ICR, reducerea de buget decisă pe 23 august? Reducerea bugetară a afectat o seamă de proiecte. Însă, pentru a înţelege situaţia, trebuie avut în vedere şi modul în care s-a alcătuit lista de programe la ICR. În ultimii ani, se făcea o listă de programe şi, apoi, se solicitau banii pentru acestea. E o procedură, dar se poate proceda şi altfel. Uneori, trebuie să-ţi drămuieşti proiectele în funcţie de banii pe care îi ai. Ca să fiu concret: reducerea de buget a afectat mai ales bursele pentru studii în afara României – angajate de ICR –, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }