Nu cred că e cazul să mai aprind și eu o lumînare la căpătîiul cronicii literare. Ar trebui semnalate, însă, cîteva direcții de evoluție a domeniului, mai toate avînd legătură cu faptul că judecata de valoare tinde să se mute dinspre suportul stabil al hîrtiei spre cel imprevizibil al internetului.
Mediul internautic al blogurilor și chiar al site-urilor de socializare încurajează formularea unor opinii tot mai diversificate. De cele mai multe ori, pe bloguri sau pe rețelele de socializare e o lume care citește altceva decît cărțile comentate în revistele literare de tradiție, foarte multe sînt traduceri și mai puțin vizată e literatura română susceptibilă de „premii“. În ultimul deceniu, a apărut un public român, din ce în ce mai numeros, care citește literatură de consum, recomandată de bloggeri sau de personaje influente pe rețelele de socializare.
De aceea, în lumea consacrat literară se poate spune că discursul de autoritate a fost substituit de figura de autoritate. Dacă pînă acum cîțiva ani căutai să vezi ce s-a scris în România literară, în Cultura, în Observator cultural sau în alte reviste literare despre o anumită carte – pentru că asumai mediul ca pe unul al discursului de autoritate –, de cînd unele reviste au dispărut efectiv (în timp ce altele au dispărut valoric), personalitățile lumii literare românești (multe dintre ele consacrate tocmai la începutul anilor 2000, odată cu revirimentul extraordinar al cronicii literare) s-au refugiat într-un mediu în care judecata de valoare se exprimă cu mai puțină risipă de timp: cu un LIKE sau cu un comentariu succint. De cînd cu Facebook-ul, e obișnuit să auzi în mediul literar că Radu Vancu, Mircea Cărtărescu, Paul Cernat ș.a. s-au pronunțat într-un anume fel într-o chestiune ce implică o nouă apariție editorială. Sînt cîteva personalități ale lumii culturale românești ale căror păreri se caută pe Facebook, se discută în comentarii, unele postări ajungînd să aibă sute de vizualizări. Paginile se transformă astfel în adevărate spații de dezbatere în jurul unei opinii critice – exprimate așa cum se exprimă ele acolo: cîteodată impresionist și extravagant, alteori prietenesc-indulgent.
Două aspecte mi se par simptomatice aici. Tinerii critici de întîmpinare, deplînși azi că nu mai țin prima linie a cronicii literare, nu s-au despărțit întru totul de actualitatea lumii editoriale, pe care o urmăresc constant și o comentează între ei ca niște – deja – colegi de generație: își caută între ei opiniile, argumentele, își validează sau invalidează verdictele de autoritate. Apoi, un alt aspect avantajos al site-ului de socializare e că se citesc, iată, în timp real, își comentează unii altora postările –, sînt, așadar într-un dialog direct. Dincolo de mutarea publicațiilor literare în mediul virtual, un element important al criticii de întîmpinare este cel al efervescenței opiniilor la cald, încurajat de noile medii de comunicare. Multora dintre noii critici de întîmpinare le place teribil fenomenul – contactul direct cu alți critici, dezbaterea liberă. Nu e un secret că dintotdeauna criticii de întîmpinare și-au scris cronicile într-un dialog subînțeles cu colegii de generație, dîndu-și replici prin intermediul cronicilor literare. Acum, replica e mai evidentă, să spunem.
Cine a postat, cine a dat like, cine n-a dat? Cine s-a canonizat?!