Cartea Roșie, autobiografia spirituală a lui Jung (II)

Încă din anii copilăriei, într-un anume punct despre care va păstra toată viaţa o vie amintire, C.G. Jung a sesizat că în el sînt două persoane diferite, trăind în epoci diferite: copilul fragil şi temător al prezentului său (Unul) şi bărbatul autoritar, puternic, influent (Altul). Primul era „suma emoţiilor trăite“, Altul era figura atemporală, nepieritoare; Unul era fiul familiei Jung, mai puţin inteligent, atent, cuminte, silitor şi curat decît alţi copii, Altul era bătrînul sceptic, neîncrezător, departe de lumea omenească, dar apropiat de natură, de soare, de lună, de creaturile pline de viaţă ale nopţii şi viselor şi de toate evocările nemijlocite ale lui Dumnezeu. În viaţa lui Jung, Altul – figura interioară, sau Numărul 2, cum obişnuia să-l numească – este subiectul autenticei sale autobiografii, este specificul vieţii lui, Cartea Roşie fiind rezultatul explorării cu multă seriozitate a „Marii Întîlniri“ cu acest Altul, cu Sufletul în diversele lui ipostaze.   Simţul special pentru Altul a funcţionat şi în raport cu ceilalţi oameni, la început în raport cu mama lui, pe care o auzea, în anumite situaţii, vorbind cu vocea ei numărul 2, o voce venită din depărtări, de parcă un spirit atemporal, o anume divinitate se cuibărise în ea. […]