Casa Popoului

A fost odată, pe cînd secera s-a certat cu ciocanul, pe cînd prin cotloanele guvernului Roman se auzeau cuvinte precum „implementare“, „model suedez“, „MEBO“, „varianta Cojocaru de privatizare“ versus „Anghel Rugină“, pe cînd puricele comunist se potcovea cu un front şi vreo 2.000 de partiduleţe a cîte 251 membri bucata, cînd jamboanele purcelei zburau prin galantare şi pe străzi curgeau rîuri de bonibon, pantofi gregorio rizo şi ţigări bastos, pe cînd paraiul se vindea şi se cumpăra pe bulevardul Magheru de pe lăzi de carton încropite în tot atîtea sereleuri, pe cînd Copos fabrica primele savarine şi miliardarii din top 300 le mîncau şi toată lumea era fericită, distrîndu-se de minune la mitinguri, mineriade şi şedinţele CPUN cu Dinescu şi Nica Leon, a fost deci în acele vremuri un domn militar, fost tovarăş locotenet-colonel în armata lui Nicolae Ceauşescu. El trăia de-acum într-o pădure de table şi epoleţi, numită Direcţie de Cultură, alături de alte făpturi la fel de tăcute precum dînsul, plimbînd în tăcere prin tot locul hîrtii, peste care se aşterneau zilnic pulberile fine ale nostalgiei şi regretelor. Omul nostru semăna cu aceia printre care îşi trăia zilele şi care purtau asupra lor o grea osîndă: ziua rîdeau, […]