Ceea ce mă atrage
- 26-02-2009
- Nr. 463
-
Dragoş Galgoţiu
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
Sînt sedus de lumi îndepărtate, acolo se ascund, parcă, visele mari ale speciei, simt iluzia că acolo, dincolo de uitare, e ceea ce caut. Dincolo de un peisaj este mereu o rîpă, un gol adînc, necunoscut, care atrage. Ghilgamesh este primul om revoltat despre care s-a scris o poveste şi este prima poveste. Utopia lui Ghilgamesh, patimile, avatarul, revelaţia criptică, neputinţa lui, poveştile paralele din Sumer şi din Babilon, zborul lui Etana, cel care a văzut cum pămîntul se face mic ca un punct şi după aceea dispare, Enuma Elish, textul despre facerea lumii, coborîrile în întunericul altei lumi mă seduc, mă tulbură, dau sens propriei mele experienţe. Înscenarea este mereu retrăire pentru public, pentru actori, pentru mine. Limita experienţei teatrale, limitele înţelegerii, pierderea a peste jumătate din textul poveştii, faptul că noi sîntem altfel limitează apropierea de ceea ce este aparent textul, dar şi de ceea ce este profund, de sensul adînc, invizibil. Putem însă retrăi fragmentar, amestecînd ceea ce înţelegem cu ceea ce intuim, acceptînd că există şi golul, aşa cum există neştiutul în spatele a tot ceea ce este vizibil. Dincolo de tot ce ne desparte, dincolo de ceea ce nu ştim, sîntem liberi să ne […]