Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cercetarea în România: o chestiune fără răspuns
- 06-10-2017
- Nr. 892
-
Mara Magda MAFTEI
- Actualitate
- 5 Comentarii
De la discursul rectorului unei renumite universități pariziene, care susținea că nu dorește să-și vadă colegii universitari decît foarte rar, aceștia fiind adesea plecați la conferințe, seminarii internaționale, ca profesori invitați la diverse universități din străinătate etc., pînă la mentalitatea multor universitari români e o distanță colosală. Cei din urmă confundă poziția de universitar cu cea de profesor de școală generală, fiind ferm convinși că a petrece zilnic opt ore în clădirea universității (în absența unei funcții administrative) înseamnă a servi interesele instituției în care își desfășoară activitatea. Nu poți condamna pe nimeni pentru că a avut, la un moment dat, o judecată eronată, în schimb, atunci cînd aceasta persistă într-o direcție greșită, situația devine gravă. Folosesc cuvîntul „eronat“ în condițiile în care România este o țară membră a Uniunii Europene și are aspirații occidentale în ciuda metehnelor sale orientale. Fiecare universitate din România își dorește cu ardoare obținerea calificativului de „universitate de cercetare avansată și educație“ în urma acreditării acesteia de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Superior (ARACIS). România, ultimul loc din UE la fondurile alocate cercetării Uneori, titlurile, cu cît sînt mai pompoase, cu atît devin mai serbede sau, cum scria La Fontaine, sărbătorit în 2018 […]
Un distins comentator pomenește de ”Ministerul Culturii și Identității Naționale.”
Ce frumos sună, identitate națională…
Totul este să nu cadă în privirile celor care nu zăresc haine pe împărat.
De pildă.
„Chiar dacă România rămîne volens nolens refractară la unele procese, atîta timp cît nu dorește să se izoleze științific de comunitatea internațională și în ciuda stîngăciei inerente debutului și a subfinanțării, va trebui să facă pași fermi în direcția alinierii la standardele științifice internaționale”
Am un obicei prost.
Și nemodest.
Pot citi din așa rînduri cum stă respectivul cu rigiditatea (și chit că face diverse reproșuri altora).
Cum stă cu elasticitatea minții.
Cum îi arată privirea.
Șcl.
Cele din articol sună frumos.
Dar nu pot să nu văd acolo un autor (eventual și niște cititori) încîntat a fi găsit cui să frece ridichea.
(la o adică, e perfect omenesc a proceda așa, cu blană de principii peste suflet inevitabil de lup)
Nu m-aș pune la zid pentru așa optică.
Poate-i chiar semn de intelect, să identifici și asemenea fațetă.
Dincolo de asta, se poate explora domol ce ne vine, a fi diferiți de așteptările autorului.
Stimată MMM, am citit cu real interes articolul Domniei tale care leagă tema sub-finanțării cercetării științifice (la noi cu deosebire, dar și în alte țări europene, mult mai bine cotate), de calitatea și de mulțimea rezultatelor cercetării științifice a universitarilor unei instituții de învățământ superiordin toate țările lumii. E ceva în asta, însă cred că e ceva hibrid, nedecantat, măcar pe moment. D-ta sugerezi că lucrurile sunt în curs de așezare pe baze mai riguroase. Să sperăm că așa va fi. Dar mișcarea științifică fiind cu deosebire rapidă, nici cea de cuantificare a acesteia nu a reușit o estimre corectă a situației de ansamblu.. Dintotdeauna a existat o clasificare a marilor universități din lume, o cotă atribuită și recunoscută tacit, era vorba de reputație pe termen lung, de faimă, de centre de mare prestigiu, cunoscută ca atare și în România secolului trecut; acum însă, se bate monedă pe cuantificarea acestor realizări în cercetarea universitară din toate centrele universitare, care și ele s-au înmulțit, se calculează numărul de publicări și de citări.: Îmi amintesc că prin anii 70 ai veacului trecut, ca să-ți apară un articol într-o revistă științifică de prestigiu din Vest, era musai să aștepți 2 sau 3 ani. Acesta era ritmul, și în cercetare, și în scoaterea rezultatelor pe piața scrisă. Or, de-acum, în intenția de a institui rigoarea, nepărtinirea, de a înlătura subiectiivismul etc., se poate ajunge lesne la o altă eroare de estimare, la fel de gravă; căci, de exemplu, francezii se citează prioritar între ei, cei de limbă engleză se iau în seamă între ei și tot așa. Nemții între ei, desigur! O să spui că toată lumea publică acum în engleză. Da, dar depinde și în ce revistă publici și unde apare ea și alte aspecte de acest fel. Și mai atragi atenția că revistele de factură filologică-umanistă sunt mai greu de cuantificat. Așa este și cred că e bine așa. Prestigiul literar e una (și nu intru în detalii), iar cel științific e mai altfel, limitat la specialitatea ca atare. Sunt forme destul de diferite ale creativității, nu?
Îți dau un caz care te va pune pe gânduri, dacă deja nu te-a preocupat: A apărut prin anul 2000 un Dicționar al personalităților din România, după modelul celor de mult existente în străinătate. Mi-au cerut și mie datele – ca să mă treacă acolo, și ca să le cumpăr cartea, în final, vezi-bine. (dacă doreai să-ți apară și poza, te costa mai mult. Tot o afacere, de fapt!. Și ce constat, mai apoi, frunzărind la editură volumul respectiv? Era înțesat cu articole și poze de cercetători, mii și mii de doctori în vreo ramură de știință își etalau acolo articolele lor, cu zecile, publicate ici și colo. ÎNSĂ, mai nici un scriitor nu apărea în acel volum privind personalitățile din România… Ar fi fost de-ajuns ca editorii români să fi cercetat în prealabil Dicționarul respectiv apărut deja de ani buni în Franța, în Anglia, ca să selecteze numele românilor care au reușit să fie remarcați la nivel european. Nu le-a trecut măcar prin cap. Așa că marii scriitori români, inclusiv Breban, Buzura, Bălăiță, lipseau și cred că lipsesc și în edițiile mai noi ale acelui dicționar de personalități, plin-plin de nume care nu prea spun mare lucru, poate decât la nivelul unei catedre de facultate, nu mai mult. Lucru care m-a dezamăgit rău de tot și pe de altă parte mi-a dat o idee despre ierarhiile ce se pot stabili anapoda – și rămân ca atare, ba mai sunt luate și ca bază de date. Te pomenești că alții iau în serios astfel de ierarhii lipsite de minima obiectivitate.
Mi se pare deci că a stabili ierarhii pe criteriul numărului de citări nu însamnă, vai, a institui rigoarea în aprecierea contribuției la cercetare, dacă nu cumva acest tip de abordare confundă publicitatea cu calitatea, oarcum în felul în carea apărea la televizor îți ridică instantaneu cota de notorietate. Digitalizarea are în sine mari disponibilități, însă sunt necesare criterii mai riguroase de stabilire a ierarhiilor, atât în știință cât și ân umanioare. Să nu ne pierdem speranța.
Ion Lazu
La Buchmesse Frankfurt 2017 țara oaspete e Franța. Noul președinte E. Macron va fi prezent împreună cu cancelara A. Merkel la deschidere. Am fost de foarte multe ori la Buchmesse Frankfurt, am văzut prezentările editurilor românești imediat după 1990 (G. Liiceanu, M. Cărtărescu, D. Comănescu, C. Dobrescu).
Calendarul cultural e favorabil literaturii românești. In primăvara 2018 la Buchmesse Leipzig România e țara oaspete. O lume întreagă e scena pe care se prezintă scriitorii, limba și literatura română. Ce se pregătește 2017 în cadrul filologiei la universitățile românești pentru acest eveniment favorabil limbii și literaturii românești? După care criterii se acordă atenție și resurse pentru publicații, scriitori, cărți din literatura contemporană din țară?
… „…. Am fost adesea întrebată, de către colegi de la universități din afara României, dacă universitatea de la care provin se află sau nu în clasamente internaționale. Pentru a intra în clasamente internaționale e nevoie ca o universitate să bifeze mai multe criterii, cum ar fi: lucrările publicate ale titularilor (altele decît cele publicate în propria universitate), volumul citărilor, premiile internaționale obținute de către titulari și de către foști studenți, reputația universității pe piața muncii, numărul studenților internaționali și al profesorilor din străinătate invitați să predea în universitatea respectivă, mobilitatea internațională a titularilor etc. … „….
Editura Pop traduce, cu resurse proprii modeste, în limba germană și invers din literatura conteporană (Domnul Pop și Johann Lippet se traduc reciproc, doamna Nora Iuga și Ernest Wichner se traduc reciproc la edituri mari, Jan Cornelius si Adina Popescu, Koneffke, Aescht, etc.). Literatura, filmul românesc, arta și cultura sunt brandul țării după 1989, au reușit sa părăseasca vidul în legăturile internationale ale anilor 1980 și umbra din secolul 20 cu deformațiile urâte din timpul dictaturilor. Prezentarea autoarei dă de gândit. Sectorul cel mai strălucit al țării, literatura, cultura, arta cum e tratat azi pe malurile Dâmboviței?
Consilience. The Unity of Knowledge, cartea lui Edgar O. Wilson prezintă unele aspecte interesante referitoare la textul autoarei. E vorba de conexiunile între cultură, literatură, filozofie și științele naturii. E vorba de istoria culturii 1500 – 1990 privită în ansamblu, cu interferențele și legăturile (consilience) între aspectele diferite (…din carte: „.. Goethe kann leicht verziehen werden. Immerhin hatte er ein ehrenhaftes Ziel im Visier, nämlich nichts geringeres, als die Seele der Geisteswissenschaften mit dem Motor der Naturwissenschaften zu paaren. Er wäre sicher verzweifelt gewesen, hätte er bereits das Urteil der Geschichte über ihn gekannt- großer Dichter, kleiner Wissenschaftler…. //… Goethe ar fi fost desperat dacă ar fi cunoscut clasificarea sa în istorie: mare poet și om de știință mediocru ……). ale spiritului omenesc.
Important pentru noul „Ministerul Culturii și Identității Naționale“ de la București?