Cîteva precizări
Posted By Dinu FLAMAND On In | 9 Comments
N-aş fi vrut să intru în seria comentariilor care încă mai analizează cum a fost şi ce a însemnat Le salon du Livre de Paris. Minunat este, totuşi, că ele amplifică semnificaţia acestui eveniment cultural cu adevărat important pentru România. Dar, întrucît m-am implicat în organizarea lui, mandatat de Ministerul Afacerilor Externe să încerc să mobilizez oameni de cultură, francezi şi români, de care mă apropiasem în cele peste două decenii de vieţuire la Paris, sînt dator cu unele explicaţii. Ele mi se impun după apariţia unor nemulţumiri formulate de prozatorul Bogdan Suceavă în revista Observator cultural, cu referinţă la recitalul de poezie programat în Sala Bizantină de la reşedinţa ambasadorului României la Paris, în seara zilei de 23 martie. Trebuie să spun, de la bun început, că iniţiativa celor patru recitaluri de poezie românească (în original şi în traducere franceză) îmi aparţine în exclusivitate. Iată de ce precizările de faţă vizează cu precădere această secvenţă, nicidecum pregătirile în totalitatea lor, care au făcut posibilă prezenţa României ca invitată de onoare la Salonul Cărţii. Dacă pe lista oficială iniţială erau nominalizaţi numai trei poeţi români (evidentă injustiţie), listele suplimentare s-au îmbogăţit, treptat, cu alte cîteva zeci de nume de poeţi […]