Colocviul Tinerilor Scriitori 2012
- 04-05-2012
- Nr. 622
-
UN Cristian
- Actualitate
- 0 Comentarii
Între 27 și 29 aprilie 2012, a avut loc, la Alba Iulia, a VII-a ediție a Colocviului Tinerilor Scriitori. După București (2006), Cluj-Napoca (2007), Iași (2008), filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și-a asumat, prin președintele ei, Aurel Pantea, și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Alba, organizarea edițiilor 2009-2012. Ca unul care m-am ocupat de programul acestor ediții din Alba, aș vrea să trag cîteva concluzii, la final de mandat (35 de ani). 2009-2012 Se pot spune multe despre o instituție cum este Uniunea Scriitorilor din România, dar un lucru este cert: încurajarea tinerilor scriitori a fost o prioritate. Ca să dau exemple punctuale, voi aminti doar de revista Noua literatură, de organizarea acestor colocvii, de finanțarea unor tabere de creație (Săvârșinul a și fost prezentat pe larg în Observator cultural), de concursul de manuscrise pentru autorii sub 35 de ani realizat de cîțiva ani cu Editura Cartea Românească. Și lista e mult mai lungă: de la facilitarea publicării tinerilor în revistele Uniunii pînă la punerea la dispoziție pentru diferite evenimente a Sălii Oglinzilor sau recomandări pentru lecturi în străinătate. Nu trebuie înțeleasă perspectiva subiectivă, ținînd cont de realația mea actuală de angajat al USR. Între momentul […]