[1]
- Este cronica literară o specie caducă în anul de graţie 2016? Dar aşa-numita „critică de autoritate“?
- Se află, astăzi, cronicarul literar (şi cronica literară) într-o criză de legitimitate? Dacă da, care credeţi că ar fi cauzele? Ce se pierde (sau ce se cîştigă) prin slăbirea autorităţii cronicarului?
- Pe ce coordonate s-ar cuveni redefinit, în contextul sociocultural actual, rolul comentatorului de literatură română contemporană?
- Înainte de epoca „douămiistă“, critica literară era, la noi, o ocupaţie aproape exclusiv masculină. După 2000, raportul de forţe s-a modificat, cel puţin într-o anumită măsură, prin pătrunderea şi afirmarea, în „arena actualităţii“ literare, a mai multor comentatoare. Cum apreciaţi acest fenomen?
- În ce măsură mai înainte amintita „arenă“ a actualităţii literare este un teritoriu al unor relaţii de putere? Cît de mult se înrudesc (şi pe ce porţiuni se intersectează) „politica literară“ cu politica propriu-zisă?