Cultura bate criza. „Memoria e o vocaţie, uitarea, un destin“

Domnule George Banu, de ce aţi ales, ca temă a conferinţei dvs., universul shakespearean? Mai este Shakespeare contemporanul nostru? Pentru că a vorbi despre Shakespeare înseamnă a vorbi despre gîndirea teatrală cea mai complexă şi mai concretă pe care a elaborat-o Occidentul. A vorbi despre Shakespeare şi relaţia lui cu lumea prin intermediul teatrului e o constantă, căci la el s-a cristalizat în modul cel mai bogat tema ce vine de la greci a „lumii ca teatru“. În România a studiat-o Tudor Vianu şi aceasta, atunci, pe vremuri grele, avea sensuri secrete pe care le-am descifrat abia acum. Celălalt pol de referinţă îl reprezintă eseul lui Guy Debord, La société du spectacle, ale cărui corespondenţe cu Shakespeare sînt flagrante. Şi, în sfîrşit, pentru a reveni la celebrul adagiu „Shakespeare, contemporanul nostru“, formulat de Jan Kott, ştiu, cîte rezerve nu suscită el azi! Dar „contemporaneitate“ poate fi înţeleasă nu ca la Knott, doar dintr-o perspectivă politică sau estetică – Al Doilea Război Mondial şi Beckett –, ci şi dintr-una mentală. O metaforă shakespeariană produce efectul unei stele căzătoare pe cerul nopţilor teatrale: eu, om de azi, nu-mi pot dezlipi ochii de la ea şi strălucirea sa pasageră îmi fascinează privirea şi […]