Cum a supus Dorin Dobrincu sistemul şi cum, mai apoi, l-a înfrînt sistemul pe el

Schimbarea domnilor este bucuria nebunilor, se spune, şi sînt multe situaţii cînd zicala acoperă perfect realitatea. Este şi cazul destituirii (sau, mă rog, a „întreruperii delegării“) lui Dorin Dobrincu din fruntea Arhivelor Naţionale. Am să şi explic de ce.   În 2005 am ajuns consilier de stat în guvernul Tăriceanu, după ce lucrurile s-au mai aşezat, am primit printre altele, misiunea precisă de a rezolva probleme care ţineau de decomunizarea aparatului de stat, de liberalizarea accesului la documentele trecutului comunist. Pentru că Traian Băsescu, atunci cînd cu greu s-a hotărît să „con­damne comunismul“, a preluat din mers tema, din calcul politic (după ce a fost huiduit, pentru prima oară în cariera lui politică, în faţa CNSAS, din cauza malversaţiunilor care au împiedicat numirea lui Ticu Dumitrescu în fruntea instituţiei). Deschiderea arhivelor era o condiţie esenţială din care decurgea tot restul. După înfiinţarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, încă din prima zi a numirii mele (pe 21 decembrie 2005), acesta s-ar fi dovedit total ineficient fără accesul la sursele documentare. Prioritatea a fost eliberarea arhivelor de sub un întreg hăţiş legislativ şi birocratic care păstra documentele fostului regim sub pavăza secretului.   S-a găsit curînd şi omul potrivit pentru o […]