CURIER PARIZIAN. Doamna cavaler si micul derbedeu

  • Recomandă articolul
Nimeni nu poate spune, nici la Paris, nici la Marsilia, nici in alta parte a Frantei, in ce consta programul politic al lui Ségolène Royal, o candidata foarte serioasa la postul de presedinte al Republicii franceze. Si e absolut normal, pentru ca Ségolène Royal are o existenta mistica, e, intr-un fel, o reincarnare a Ioanei d’Arc. Nu o intrebam pe Ioana d’Arc daca are vreun program. Vocile ceresti ii soptesc cuvinte stranii. De exemplu, cuvintul „bravitudine“*, care si-a facut brusc aparitia pe scena. Bravitudinea nu e acelasi lucru cu bravura, termen cavaleresc, cu ajutorul caruia se subliniaza valoarea unui soldat in fata dusmanului. Ce e atunci „bravitudinea“? O stare, o esenta filozofica poate, nu se stie. Sau poate ca e un sinonim pentru „a se tine demn“. Prevalarea de aceasta bravitudine ar vrea, de fapt, sa spuna ca persoana respectiva nu se tine de glume. Un lucru e sigur, si anume ca lui Ségolène Royal nu-i place ca lumea sa glumeasca cu lucrurile serioase: de exemplu, ea l-a pus la colt pe purtatorul sau de cuvint, Arnaud Montebourg, care glumise la televizor pe seama partenerului ei de viata, François Hollande. Dl Montebourg e pedepsit, profesoara de la scoala ii interzice […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }