DANS. Spărgătorul de nuci în variantă sibiană
- 21-01-2011
- Nr. 559
-
Eugenia-Anca ROTESCU
- Arte
- 0 Comentarii
Perioada sărbătorilor de Crăciun, plus/ minus vreo zece zile la fiecare capăt, este, prin tradiţie, cea în care Spărgătorul de nuci, basmul lui E.T.A. Hoffmann, este reprezentat scenic în aproape toate formele de spectacol. O rapidă privire aruncată peste afişele instituţiilor de spectacol din ţară marchează punctele în care au loc asemenea reprezentaţii, precum şi tipul lor. Baletul pe muzica lui P.I. Ceaikovski e programat în teatrele de profil care susţin reprezentaţii la sediile proprii din Bucureşti, Sibiu şi Cluj, ori în deplasare – la Suceava, de pildă, acolo unde va ajunge trupa clujeană. Filmul 3D, realizat recent în Marea Britanie, în regia lui Andrei Koncealovski, este deja difuzat în reţeaua cinematografică din ţară. Spectacolul de animaţie realizat de tandemul regizoral-scenografic Cristian şi Cristina Pepino se află la loc de cinste pe afişul Teatrului de Marionete din Arad. În Bucureşti, se fac deja pregătiri la Sala Palatului care va găzdui, în luna ianuarie, Teatrul Mariinski din Petersburg, cu un balet pe gheaţă. Iată numai cîteva dintre evenimentele create în jurul Spărgătorului de nuci, jucăria care prinde viaţă în noaptea de Crăciun. Obligat la o singură opţiune, cronicarul s-a oprit asupra spectacolului de la Teatrul de Balet din Sibiu, instituţie […]