Dansul improvizat

Dansul reprezinta manifestarea vizibila a sufletului. Isadora Duncan Arta ca necesitate interioara, dansul ca simtire a propriului sine in corp Bachelard reprosa psihanalizei ca se indeparteaza de insusi obiectul creatiei artistice, pentru a se cantona intr-un domeniu prea uman si, prin asta, deloc specific artistului. Arta in sine nu este terapeutica, dar este evident ca se poate insera intr-un dispozitiv terapeutic. Din punct de vedere critic sau al publicului, indiferent ca este vorba despre cautarea frumosului, a talentului, a tehnicii de interpretare/creatie, de expresie, de comunicare, sublimare sau de substitutie, avem de luat in seama un travaliu psihic, interior. Implicarea artistica il mobilizeaza pe subiectul creator cu toata lumea sa interioara, intr-un spatiu ce nu mai este nici al sau propriu, nici al celuilalt, si totusi comun ambilor, un spatiu tranzitional, cum l-a numit Winnicott. Dansul este un dialog prin corp, de la corp la corp, pe o scena in care inconstientul (fantasme, pulsiuni, afecte, reprezentari, figurari, miscari interioare, amintiri etc.) se exprima intr-un fel de „a gindi corpul“, „a fi in corp, armonios“, „a transmite prin corp, estetic“. A spune prin dans, si nu prin cuvint, intr-o zona coregrafica, o zona-limita intre reprezentare si prezentare, intre arta si non-arta, […]