DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. L’Observatoire de Paris (2)

Fondation Louis Vuitton(continuare). O impresie sintetică tulburătoare, fără sintaxă, pe care o am tot mai des, despre situaţia actuală generală: arta – una cu viaţa – în cîmp global, cosmic. Globalizare sau cosmicizare? Nu asta face, de fapt, arta: transformă globalul în cosmic? Făcîndu-ne să ne simţim ca înghiţiţi, ca îngropaţi într-un acasă infinit şi implacabil, din care nu se poate ieşi (ca şi cum ar trebui să fim mulţumiţi că sîntem, deja, înmormîntaţi în grădina casei, „alături“ de „ai noştri“)… Ziad Antar, Marşul turc. Muzica vorbeşte, arta scrie. Clădire foarte bine organizată, ca să-l mulţumească pe consumator, pe „utilizator“, macro-marfă „inteligentă“, complexă: ai tot timpul ceva de fotografiat, cum să nu fii mulţumit? Cum să nu te simţi, ca public, satisfăcut pentru că pus, aparent, la treabă, transformat în „autor“, solicitat, încurajat să descoperi activ arta, să „participi“ la „actul artistic“ ca „artist“, adică să participi la „actul artistic total“ care a devenit fosta societate? Arta ca „legătură socială“… Clădirea rotitoare, care te închide într-un parcurs infinit-ascensional, toată numai exterioare intermediare, de conjurare pînă şi a ideii de interioritate sau de intimitate, de lucru secret cu arta, construită de Frank Gehry este anume făcută pentru a fi fotografiată, parcursă […]