DE RECITIT. Metru vechi

                     Metru vechi Mamei   Prietene, prietene, e toamnă – un sfert de ceas, şi calul ne azvîrle la via veche unde, lîngă cramă, e anotimpul cald pentru şopîrle. Nu-i nimeni în hambare şi în şură. Pustiu. E-o cîrciumă aici. Vom cere, în sticle vechi, cu lacăte la gură, puţină reverie şi tăcere. E o podgorie întreagă-n cupă – ascult, ca-n vremuri vechi şi cunoscute, cum fierbe vinul copilandru după cuiele puse-n cea din urmă bute. În cupa asta udă, Amintirea, imagini, amintiri mai false, cearcă să puie-n via veche însorirea şi sufletul cel tînăr, de la poarcă. Tata e-acolo, lîngă crama veche. Îl văd cum chibzuieşte cu vierul (cu fierberea din vrană la ureche) dacă sunt semne că se schimbă cerul. În toamna şeasă ca o apă-ntinsă, nucii în pace-şi desfoiau amarul pe iazul liniştit, cu apa linsă. De undeva, din fund, gornea pîndarul.   Veneam cu tata-ngînduraţi spre casă. Tata tăcea. Tăceam. Şi toamna numa ofta uscat, din frunze de mătasă. Soseam cu liniştea pe noi şi bruma.   Ci uită-te, prietene, n-ai teamă: aracii cad în drumuri? Via-i gata? Şi spune-mi: rîde cineva spre cramă? Aş vrea, deşi […]