DIN FOIŞOR. Dacă dialog nu e, nimic nu e (II)

Nu vreau să-mi contest textul de săptămîna trecută, vreau însă să-l completez cu mai multe aspecte pe care le-am uitat sau nu am mai avut spaţiu să le abordez acolo. Nu mi se pare inutilă scurta schiţă „istorică“ a hărmălaiei comunicaţionale postdecembriste, dar cred că ar fi fost necesar să precizez că, de la o lume a monologului total, univoc, cum a fost epoca încheiată în Decembrie 1989, trecerea la o altă lume, a dialogului, nu are cum să fie una uşoară, ci una presărată de enorme dificultăţi. Mai ales, pentru că civilizaţia dialogului, cu toate topos-urile şi cu toate regulile acesteia, este una care se cîştigă prin experimentare şi educaţie. Pe deasupra, este imposibil să-ţi imaginezi dialogul exterior ca desfăşurîndu-se între persoane incapabile să stea mai întîi de vorbă cu ele însele, cu propriul sine. Plecînd de la două formule aparţinînd lui Mihai Şora, prima fiind substanţa cărţii de debut, de la Gallimard, a domniei sale, ultima fiind tratată într-una dintre cele mai recente cărţi, aş spune că „dialogul interior“ este condiţia „dialogului generalizat“, începînd cu dialogul simplu, între două persoane. Sigur, aceste chestiuni sînt tratate de filozof pre limba filozofilor, în manieră fenomenologică, cum stau lucrurile şi în […]