Duhul povestirii. Călătorii în lumea de dincolo

Fericit e scriitorul care a văzut idei, fără a fi nevoit să îndure împovărătoarele servituţi ale meseriei, tortura îndoielilor, mizeria lipsei de sens şi de inspiraţie. Spre deosebire de confraţii mai puţin norocoşi, un asemenea „clarvăzător“ trăieşte într-o stare de perpetuă febrilitate şi beatitudine, convins fiind că are de transmis umanităţii ceva de maximă importanţă.   Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil, Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd“, Iaşi, 2010, 464 p.   Întemeiată sau nu, convingerea cu pricina anulează orice fel de cenzură interioară şi defineşte o atitudine mai curînd mistică decît estetică stricto sensu, datorită căreia literatura, artă cu exigenţe specifice, capătă un statut subordonat, de vehicul al revelaţiei. Ieşind din captivitatea fără rezonanţă a propriului meşteşug („beletristic“), scriitorul devine un soi de mesager divin, „ambasador“ al lumii de dincolo chemat să răspîndească în jur lumina sacră a adevărului. În postura aceasta extatică, de vînător în transcendent şi mărturisitor locvace, i-a plăcut mereu şi lui Nichita Danilov să se regăsească – lucru firesc, avînd în vedere predispoziţia metafizic-vizionară a poetului ieşean, semnalată prompt de majoritatea comentatorilor. Dar, simţind probabil că poezia riscă să rămînă un limbaj mult prea enigmatic, în proximitatea oracolului, şi că nu poate satisface decît sensibilitatea unor iniţiaţi, […]