Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
El şi Ei (I)
- 01-10-2010
- Nr. 544
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- ÎN DEZBATERE
- 1 Comentarii
Deşi Eu, fiul lor e un volum de aproape şase sute de pagini, format mare, literă mică, el reprezintă – după cum arată Radu Ioanid în nota asupra ediţiei – doar o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran. Cîteva date şi cifre sînt necesare pentru a vedea dimensiunile dosarului său de Securitate. E vorba de optsprezece volume (în Eu, fiul lor sînt stoarse de conţinut numai cinci), cu aproape zece mii de pagini. Cele care au fost declasificate, adică: şapte dosare de urmărire informativă (DUI) create de unităţile interne ale DSS (Direcţia Generală a Securităţii Statului), cu 3084 de pagini, treisprezece dosare TO (supraveghere telefonică şi înregistrări audio/ video), cu 6071 de pagini, plus un dosar CIE (Centrul de Informaţii Externe), cu 77 de pagini. E ceea ce, în 2009, CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) i-a pus la dispoziţie lui Dorin Tudoran. Dosarul a fost deschis la 3 august 1980, de UM 0800 SMB (Securitatea Municipiului Bucureşti), cu aprobarea generalilor Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă. Însă Dorin Tudoran era urmărit de Securitate („ca la carte“, notează el cu o amară obiectivitate) de la mijlocul anilor ’70. Prima Notă din prezentul volum este din mai […]
„Dar, aşa cumGherla lui Paul Goma arată că se putea rezista moral într-o închisoare politică, Eu, fiul lor dovedeşte că se putea articula o rezistenţă, şi apoi o opoziţie, faţă de triada PCR-Securitate-Miliţie, în anii ’80 şi mai înainte.
Documentele desecretizate încep să curgă, din mai 1976, într-o albie deja formată. Cîmpul cultural autohton este subîmpărţit în două tabere, în care scriitorii se regăsesc nu după criterii generaţioniste, ci în funcţie de (non)aderenţa lor la politicile „în domeniul artei şi culturii“ aplicate după Tezele din 1971. Într-o tabără sînt Dan Deşliu, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, George Macovescu (preşedintele în funcţie al Uniunii Scriitorilor), Ştefan Aug. Doinaş, Nina Cassian, Nicolae Manolescu, Ileana Mălăncioiu, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu ş.a.; în cealaltă, apar Eugen Barbu, Eugen Florescu, Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Dinu Săraru, Nicolae Dan Fruntelată, Iulian Neacşu ş.a. „Linia de partaj“, cum bine zice în postfaţă Nicolae Manolescu, trece printre tabăra protocroniştilor ceauşişti şi aceea a sincroniştilor occidentalizanţi. Lupta este deci între „apoliticii din grupul de dreapta“ (!), cum îi numesc protocroniştii pe adversarii lor, şi scriitorii auto-plasaţi „pe linia politicii culturale a Partidului“. Fiecare tabără îşi are fief-ul şi redutele sale. Săptămîna şi Luceafărul sînt publicaţiile ceauşiştilor; iar Partidul, Securitatea şi Miliţia reprezintă cercurile lor de protecţie.”
Nu stii nimic, stimabile autor.
Si unii, si altii au fost scriitori culturnici ai aceluiasi partid comunist. Mai grav a fost faptul ca cei „occidentazizati” papau graunte din mana guzganului Gheorghe Radulescu, ala de trada la „varf” in favoarea „dusmanului de veci” al romanilor.
Inca odata: ce rezistenta si ce anticomunism visezi d’le autor?