El şi Ei (II)

În aproape toate documentele Securităţii reproduse în Eu, fiul lor se observă, pe lîngă gradele diferite de prezentare distorsionată şi „interpretare“ a realităţii date, o distorsiune a limbajului însuşi. În grila unei lecturi ficţionale, aceasta ar degaja efecte apreciabile din sfera comicului şi a absurdului, concurînd în nu puţine rînduri performanţele teatrului ionescian. Astfel, o „NOTĂ-ANALIZĂ privind desfăşurarea urmăririi informative a numitului TUDORAN DORIN“ ne uluieşte încă din primul alineat: „La data de 2 aprilie 1981, cu ocazia analizării desfăşurării urmăririi informative a numitului TUDORAN DORIN, poet, redactor la revista Luceafărul, s-a propus întreprinderea unor măsuri care în final să conducă la scoaterea sa de sub influenţa angajaţilor şi colaboratorilor postului de radio Europa liberă, precum şi la determinarea sa de a renunţa la aşa-zisa activitate «contestatar㻓 (p. 203).   Dorin TUDORAN, Eu, fiul lor: dosar de Securitate, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Radu Ioanid, Postfaţă de Nicolae Manolescu, Editura Polirom, Iaşi, 2010, 592 p.   Dacă activitatea lui Tudoran era aşa-zis contestatară, contestatară cu ghilimele, întrebarea imediat următoare este: de ce era nevoie de un dosar voluminos de urmărire informativă? Patru ani mai tîrziu, în 11 iulie 1985, Direcţia I trimite către Inspectoratul Municipiului Bucureşti „spre exploatare xerocopia unui […]