Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Eu am ales să rămîn
Scrisoare deschisă domnului Claudiu Elwis Săftoiu
- 28-01-2013
- Nr. 658
-
Luiza BARCAN
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 4 Comentarii
Domnule vremelnic PDG al Societăţii Române de Televiziune, Nu ştiu exact cine sînteţi, dar vă urmăresc stupefiată de mai mult de o jumătate de an, de cînd, în urma unor absconse algoritmuri politice, aţi ajuns decident peste o instituţie ale cărei mecanisme de funcţionare vă sînt complet străine. Nu-mi pot reţine uimirea nici astăzi, cînd citesc, şi-mi fac chiar fişe, interviul acordat de dumneavoastră Agenţiei MEDIAFAX la finalizarea procesului de sortare din TVR. Vorbiţi cu supremă satisfacţie despre o „renaştere“ a TVR. Din punctul meu de vedere, şi vă asigur că nu numai dintr-al meu, vorbiţi despre o „renaştere“ la Cimitirul Eternitatea a instituţiei pe care tocmai aţi dezmembrat-o în piese mici, numai bune de valorificat la fiare vechi. Vă citesc şi nu-mi vine să cred că toată autosuficienţa din lume nu vă ajunge pentru a vă mîndri cu îndeplinirea la termen a acestui plan de distrugere: „Şi astăzi dacă cineva îmi spune «Mulţumesc, pleacă!», voi pleca cu fruntea sus. Nimic din ceea ce am făcut în ultimele şapte luni nu îmi poate fi reproşabil la nivelul bunei-credinţe, al seriozităţii şi al respectării legalităţii“. N-am de unde să ştiu ce anume, exact, v-au cerut să faceţi cu profesioniştii din […]
Spiritul articolului e laudabil, dar din el transpira o aroganta ce nu-si avea locul. Sa nu generalizam: sint multi profesionisti in tv, dar si multa pleava ramasa dinainte sau angajata intre timp pe relatii. Trebuia taiat din grasime.
Va scrie acum despre TVR un fost insider. Este dramatic ce se intampla cu institutia asta care, ca forma de organizare, administrare si politizare, nu are un echivalent printre institutiile europene de gen. Si va spun asta documentat, fiindca acum cativa ani am cotactat, prin e-mail, omologi ai mei din alte televiziuni publice, cu precadere din cele ce functionaze in spatiul ex-comunist. Nicaieri (in functionarea televiziunilor asa zis nationale) politicul nu are ponderea ce i-a fost conferita in RO, unde blestematul de algoritm politc distruge cam tot ce atinge din ceea ce ar trebui sa ramana la distanta de intruziunile lui. Ganditi-va ca, pe langa faptul ca POLITICUL isi impune in fruntea institutiei fel de fel de neaveniti care, odata instalati, se si vad eternizati acolo, ca si cum a TVR ar fi pentru ei o mostenire de familie, fiecare proaspat PDG vine cu propriul proiect de reformare a televiziunii publice. Asa-zisa “reformare” inseamna, in opinia “bossului”, parcurgerea “sine qua non” a urmatorilor pasi, cu o cadenta de o data la fiecare patru ani:
1) schimbarea genericelor emisiunilor, in primul rand ale emisiunilor informative (care se vor si formatoare de opinie politica), adica asa-zisul rebranding;
2) schimbarea decorului si inlocuirea, in studiouri, a culorilor si decorurilor ce pot sugera conexiuni cu simbolistica si cromatica vechii Puteri, cu altele, proprii noii Puteri. (La o adica, poate fi socotita si asta o parte din rebranding, nu?);
3) schimbarea mochetelor, jaluzelelor, culorii lemnariei (s-a intamplat chiar si asta!), PC-urilor si, in general, a tuturor obiectelor care amintesc de fostii “stapani” si care – naturalmente, nu?- ii irita pe noii locatari, care vor sa stearga amprentele “fostilor” si sa-si exprime propria personalitate “artistica” inclusiv in design-ul interior al TVR, nu numai “pe sticla”.
4) extinderea spatiului “locativ” al noilor sefi, prin anexarea unor incaperi care avusesera pana la ei o alta destinatie, (tehnica, de productie etc.) si ingramadirea evacuatilor in spatii necorespunzatoare.
5) schimbarea femeilor de serviciu ori inlocuirea firmelor de curatenie angajate de vechea Putere cu altele, mai “reformiste”(??!!), conduse de oameni apropiati noii Puteri.
Desi costisitoare, “reformele” de mai sus, sunt de departe cele mai putin daunatoare institutiei, pentru ca ceea ce e mai rau de abia urmeaza:
5) indepartarea ori cel putin marginalizarea materialului uman care s-a remarcat sub vechea Putere, indiferent cat de profesionist, deontologic si eficient (cu rezultate maxime, la chieltuieli minime) s-ar fi manifestat el sub presiunile politice ale fostilor “stapani”. Pentru reusita acestei operatiuni se pot infiinta si canale TVR noi, indiferent de costuri si indiferent de faptul ca ele sunt subfinantate “congenital”, adica nici animate, nici lasate sa moara pe cale naturala (din lipsa de audienta). Ele insa pot fi un debuseu excelent pentru diferiti clienti ai noului regim, adusi sa faca fel de fel emisiuni cu cate un format discutabil din start. Acestea sunt, de regula, emisiunile care cu un rating minuscul ating contra-performanta de-a inregistra cheltuieli uriesesti, mai ales sub forma platilor catre “autor”.
6) “intarirea” redactiilor cu prospatura, in general oameni adusi pe pile, care trebuie sa-i inlocuiasca pe marginalizatii de care TVR nu a reusit sa se debaraseze definitv, fiindca nu i-a permis legea. Astfel, institutia ajunge sa plateasca doi oameni in loc de unul, ceea ce incepe s-o cocoseze financiar, mai ales ca “pilele” noilor decidenti sunt, de obicei, “stimulate si fidelizate” pe salarii mult mai mari decat cele ale indezirabililor trimisi la o munca inferioara, “la canal(e)”! De fapt, fidelitatea politica e cuvantul cheie, care, in TVR, bate de departe profesionalismul, normele deontologice, menirea televiziunii publice, rolul jurnalistului – si anume cel de caine de paza al societatii, nu al presedintelui sau prim-ministrului. Fidelitatea politica isi gaseste – firesc, in aceasta logica stramba – o materializare direct proportionala in promovarea ierarhica si nivelul de salarizare de care beneficiaza cel fidel.
7) last but not least, ultima reforma se reduce in cele de urma la schimbarea “dosului” de lins si pupat. ESTE CEEA CE PARE CA NU SE VA SCHIMBA NICIODATA IN TVR, fiindca tine de pacatul originar, din care s-a si nascut televiziunea nationala ca instrument comunist de propaganda politica. In TVR s-a lins (din greu!) dos rosu, s-a lins din greu dos albastru, s-a lins dos portocaliu (parca cel mai staruitor si fara har, fiindca s-a facut pe mai multe canale si cu o aramata uriasa de “pupini”!), s-a mai lins, o vreme, si dos galben. Culorile politice s-au succedat in TVR precum straturile geologice si, in mare masura, tot asa s-ar fi stratificat si personalul institutiei! S-ar fi! – dar numai daca nu ar fi existat cameleonismul politic, o calitate la mare pret si in TVR nu doar pe la deconcentrate, fapt ce face ca si aici o parte din personal sa se miste caleidoscopic, zapacindu-te si cu noile configuratii de interese, dar si cu “culoarea” pe care o schimba cam din patru in patru ani!
SI TOTUSI…
As fi cumplit de nedreapta daca nu as spune ca in TVR exista si oameni de mare calitate (in fond, toate televizunile private mari au fost puse pe sine de profesionisti plecati din TVR). As fi cumplit de nedreapta daca nu as spune ca in TVR sunt si azi redactori, reporteri, cameramani, producatori, sefi de departamente, regizori de emisie, editori, sunetisti s.a.m.d. de exceptie, oameni care ii aduc televiziunii importante premii internationale – despre care imi face impresia ca nu vorbeste nimeni, mai ales fiindca acei oameni nu se numara printre privilegiatii diverselor administratii instalate politic. In TVR exista profesionisti care stiu ca jurnalistul are la dispozitie CLAUZA DE CONSTIINTA, care ii permite sa nu se supuna comenzilor politice orbeste (ba, uneori, si cu exces de zel!). Despre ei nu vorbeste presa, desi numarul lor nu e chiar mic. Ei isi cauta, in TVR, cate o nisa in care sa scape de intruziunea nefasta a politicului si care sa le permita sa fie cat mai aproape de ceea ce-si doresc sa fie, adica un caine de paza al societatii, si nu al turului presedintelui ori al prim-ministrului.
De ce nu pleaca acesti jurnalisti din TVR? Fiindca nu mai au unde. Televiziunea publica – fiind PUBLICA! – nu e finanta de cate un mogul sau altul care isi poate impune politica editoriala dupa cum ii pofteste inimioara si ii permite averea.
In televiziunea publica poti invoca clauza de constiinta – esti protejat si de o comisie de etica, care, in majoritatea cazurilor, se achita bine de rol – esti protejat si de lege, pe cand la patron lucrezi sub dicteul patronului. Pentru un jurnalist care a intrat in presa in ‘90 si care, pentru a ramane fidel constiintei lui, aproape ca a facut turul redactiilor de presa scrisa, va spun ca TVR e ULTIMUL LIMAN. Si asta pentru ca televiziunea publica este, cumva, chiar prin natura ei, o institutie duala: la suprafata e ceea ce se vede – o citadela politizata si iresponsabila, care toaca aiurea-n tramvai banul public pentru a-l omagia pe “mandru-i carmaciul”; undeva insa, in adancurile ei aproape nebanuite de outsideri, e casa ultima a celor care vor sa-si faca meseria nemanati doar de faima si castig material, ci consumati mai degraba de dorinta de-a ramane, cu orice pret, in acord cu ei insisi. Pare patetic, dar – asta e! – e si adevarat. Din pacate, cei din urma nu ating masa critica, din moment ce fiecare conducere noua, odata instalata, are grija sa-si blindeze pozitia prin angajarea unor cadre noi, cu “fler politic”, care se supun neconditionat ultimelor comandamente.
Si iar as fi nedreapta daca nu as spune ca in conducerea TVR nu au existat si manageri bine intentionati, de exceptie chiar, care, din pacate, au confirmat regula ce s-a reinstalat neabatut dupa ei…
Viciul televiziunii publice sta chiar in legea ei de functionare, lege care a inghetat-o (si dupa 1989!) in pacatul originar, de instrument de propaganda politica. Ceea ce e ridicol e ca acest instrument a ajuns atat de desuet si neperformant, chiar si in implinirea rolului lui propagandistic, incat, in ciuda banilor tocati cu nemiluita, influenta lui in formarea opiniei publice tinde asimptotic spre zero. Cine vrea o schimbarea reala in TVR trebuie sa militeze pentru schimbarea Legii SRTv, pornind de la studierea cu atentie si PLAGIEREA (DA, plagierea – horribile dictu) legilor de functionare a televiziunilor publice din celelalte state europene, mai ales ca in multe dintre ele televiziunea publica ocupa primul lor in preferintele publicului care doreste o informare corecta si prompta.
A bon entendeur, salut!
D-nă Barcan, nefiind eu televizorist, n-am a-mi da cu părerea despre cum apare o emisiune-alta. Despre ale dv nu ştiu mai nimic. Despre TVR mai ştiam cîte ceva, pînă la-nfiinţarea Tele7abc, după care s-a rupt legătura cu instituţia.
Apelul dv – sub forma scrisorii deschise – poate fi mişcător pentru firile sensibile dar e neconvingător, din păcate. Fiindcă „e nesustenabil” dacă e combătut cu argumente economice. În principiu, un profesionist caută a-şi face meseria în altă parte dacă acolo unde a practicat-o nu mai e posibil, indiferent de ceea ce a dus la imposibl. A privi TVR ca pe singura soluţie a unei cariere, e cel puţin exagerat. Sper să nu fie chiar disperat.
Pe de altă parte, chiar şi condusă de profesionişti – ca dv, ca atîţia alţii de acolo- TVR a devenit „o gaură neagră”, ca orice bugetofag românesc al zilelor noastre. Din motive care depăşeşc pînă şi puterea de decizie a guvernului, hemoragia bugetară trebuie stopată cumva. Situaţie-limită în care demnitatea umană şi profesionalismul sînt doar printre argumentele unei selecţii obligatorii, căci cuvîntul de ordine este „reducerea cheltuielilor”. Sigur ştiţi că ţara asta nu-şi poate permite cheltuieli decente cu Educaţia, Cultura, Sănătatea. Cum şi-ar putea cu Televiziunea Naţională? Şi cu cine le-ar putea realiza, tot cu profesioniştii care-au îngropat-o în datorii? Fără a fi acolo, dintre cei ca dv, pot paria că profesioniştii cu pricina au beneficiat din plin de falimentarea pînă la insolvenţă a instituţiei care „le dădea o pâine”. Ei – şi-atîţia alţii ca ei, din tot „sectorul de stat” – s-au chivernisit (sigur, unii chiar s-au îmbogăţit) pe seama a chiar Televiziunii Române. Numai la salariile pe care „şi le-au tras” dacă ne uităm şi recunoaştem „fenomenul” – lege de fapt, a bugetivorului.
Dar e un punct unde vă dau perfectă dreptate – Elwis. Istoria lui e şi una de succes în România postcomunistă dar şi una într-atît de ilustrativă pentru „selecţia negativă” încît chiar te poate apuca disperarea dacă n-ai şansa de a ţi se putea face lehamite.
Aşadar, un ziarist obscur ajunge consilier prezidenţial fiindcă nevastă-sa era deja acolo. Apoi, preşedintele în exerciţiu îi face un hatîr consilierei sale şi-i numeşte soţul director al SIE. Ierarhic – degradare, practic – înălţare în grad cum ar fi spus cadrele SIE, care iar s-au trezit la remorca unuia care habar n-avea cu ce se mînca activitatea de „informaţii externe”. Şi acolo, profesionişti – cu ani de muncă-n spate şi-ncărcaţi de stele aurii. Care trebuia să o ia de la capăt, cum o tot luau – din 1992 încoace – cu a le desluşi noilor lor directori („miniştri”, de fapt) misterul muncii numite „spionaj”.
Elwis e imprudent – nu ca alţi „civili” dinaintea lui (Harnagea, Fulga) – şi se-mpleticeşte într-o problemă simplă cît cuprinde: recunoaşte senin că SIE face interceptări. Greşeală impardonabilă, gafă de idiot dacă te gîndeşti că ultimul gînd al şefului unei instituţii ar trebui să fie acela de a confirma faptul că aceea calcă legea. Şi mai la obiect, că aşa gînd nici nu-i poate trece prin minte unui cît de modest mobilat intelectual director. Fiindcă Elwis nu-i chiar idiot, e de presupus că el n-a avut vreme să răsfoiască legea de funcţionare a instituţiei căreia i-a devenit moţ, peste noapte. Cum n-a avut nici pentru alte legi. Rămăsese ziaristul obscur dinaintea spectaculoasei sale promovări în fruntea trebilor statului – un tip grăsuţ, comod, căruia-i cădea pălăria SIE pe ochi fiindcă avea capul mic dar creieru-i stătea lejer înăuntru.
Inevitabil, „e retras” de la conducerea SIE, cade în dizgraţie şi-ajunge „formator de opinie” la trustul adversarului politic şi neînduplecat al preşedintelui care-l scosese de la umbră la soare. Muşcă mîna care i-a dat o pâine albă – normal, nu? Îl latră neobosit pe-acela căruia i se gudura la picioare, fericit că-l băga în seamă.
Este fix caracterul pentru care cineva merită a fi avut în vedere ca soldat credincios într-un război mediatic. Nu mai are nimic de pierdut, doar totul de (re)cîştigat. Şi reuşeşte, domnule! Ceea ce-nseamnă că acolo era locul său, printre lătrătorii de porunceală, nu la Cancelaria Prezidenţială ori la conducerea SIE.
Cu-adevărat uimitor este însă norocul său – este răsplătit pentru anii de lătrat la lună, cu postul de director general al TVR. Asta nu poate-nsemna decît un lucru – e un căţeluş simpatic, imediat îşi găseşte un stăpîn încîntat de drăgălaşa sa supuşenie, de vioiciunea cu care-şi manifestă devotamentul. Aşa că-i pus la treabă – să reorganizeze TVR, astfel încît trustul care „l-a scos din foame” să beneficieze înzecit, dimpreună cu trustul aliat în bătălia contra Cotrocenilor.
După cum probabil ştiţi – am impresia că şi sugeraţi asta, la un moment dat, în scrisoare dv deschisă – „neavenitul” director general al TVT nu acţionează de capul lui, e în misiune ordonată. Aşa că, a vă descărca frustrarea pe el, e a le face un pustiu de bine şi lui, şi proprietarilor săi (actuali?) – unul de drept, altul asociat.
D-nă Barcan, tot curajul pe care vă-nchipuiţi că-l puneţi în scrisoarea dv deschisă e insuficient pentru a clinti fie şi-un fir de păr din bogata chelie a d-lui Director general al TVR. Altfel ar sta lucrurile, însă, dacă dv chiar aţi avea curajul de a spune lucrurilor pe nume. Fiindcă doar provocînd un scandal imens aţi putea schimba ceva – fie şi doar pentru scurt timp – în toată povestea care vă doare.
Sigur, ar fi ceva deosebit de riscant pentru cariera dv, poate şi că pentru siguranţa dv de fiecare zi. Din nefericire – adîncă şi grea nefericire – e singur asoluţie de a mişca din loc, cît de cît, muntele de nesimţire sub care gem atîţia profesionişti ca dv.
felicitari luiza! insa nu cred ca ilustrul elwis saftoiu va intelege ceva din ceea ce tu ai spus!!! pentru el este importanta „aprecierea politicienilor”, dupa cum afirma foarte mandru! pacat de TVR ca a incaput pe mana unor impostori si infractori!!