Festival de toamna la Chicago (V)

The Man from London/Omul din Londra al lui Béla Tarr – regizor maghiar din filiatia lui Miclo´s Janczo´ – a fost un moment aparte. Sa-i spun emotie pura? O intoarcere la „uneltele primordiale“ ale „cinematografiei ca arta“? E clar ca si contextul a avut un rol: pur si simplu, nu prea se mai fac filme atit de austere din punct de vedere formal, atit de pure in alchimia decor-lumina-miscare a camerei-sunet, iar acest CIFF, pina aici, nu facuse exceptie. Evident, nu e vorba de faptul ca nu se mai face cinema „de arta“; atunci noua scoala romaneasca ce ar fi? La fel – cele iraniana si chineza, ca sa dau doar citeva exemple la indemina, ca tot am vorbit de ele. insa la toate aceste scoli (ce se trag, la rindul lor, din neorealism, Nouvelle vague si Angry Young Men), in centru sint povestea, caracterele sau mediul – tabloul epic sau social. Au trecut ceva ani de la ultimii Bresson, Tarkovski si Bergman (greii din afara scolilor) si – descopar acum – aveam o nostalgie pentru „curatenia“ lor formala pur cinematografica, fara „compromisuri“. The Man from London a fost apa proaspata – putin uitata. (Asta si pentru ca Tarr, cu o […]