FILM. Riscurile reconstituirilor ficţionale

  • Recomandă articolul
Tudor Giurgiu e un om cu multe calităţi – iar una dintre cele care-l particularizează printre regizorii actuali de film din România e faptul că se duce la teatru şi, într-un fel, pe cale de consecinţă, în distribuţiile lui se regăsesc extrem de mulţi actori cu experienţă scenică, dar debutanţi pe marile ecrane. Iar în De ce eu?, majoritatea sînt în această situaţie, de la protagonistul Cristian Panduru (jucat de Emilian Oprea) la mătuşa lui (Lucreţia Mandric), colegii şi prietenii (Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache) şi anchetatul procuror Leca (Alin Florea). Performanţa – în condiţiile de risc presupuse de o echipă dominată de interpreţi fără experienţă cinematografică – e remarcabilă, însă limitele ei se dovedesc a fi exact cele aduse de plasarea acestui al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu în intervalul periculos dintre realitate şi ficţiune. De ce eu? e un film conceptual ambiguu, iar asta se reflectă asupra actorilor. E „bazat pe fapte reale“ (un caz faimos de corupţie ce a dus, în 2002, la sinuciderea procurorului anchetator, Cristian Panait), dar nu e o docudramă; îşi acordă în acest fel libertăţi estetice, însă o parte a situaţiilor şi a personajelor capătă sens (doar) prin identificarea, de către privitor, cu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }