Fiziologia semidoctului

Răul imens care roade societatea românească nu este nici ignoranţa, nici manipularea perversă, ci pur şi simplu semidoctismul. Ignorantul are cel puţin scuza ingenuităţii şi a inocenţei. În cazul manipulatorilor, s-ar putea măcar conta pe inteligenţa şi capacitatea de discriminare din spatele retoricii populiste. Semidoctul, în schimb, e sincer. Însă, deduse, printr-o chimie numai de el cunoscută, dintr-o pastă informă de pseudocunoştinţe, convingerile sale puternice pot face mult mai mult rău decît cinismul politicianului profesionist. Semidoctul se exprimă astăzi, în primul rînd la televiziune, prin: 1) pasiunea arzătoare pentru Valorile Neamului, 2) alerta permanentă, ba chiar anxietatea sfîşietoare, provocată de sentimentul că acestea ar experimenta nimic altceva decît versiunea „soft“ a bombardării Belgradului din 1999 şi 3) ura tremurătoare, dîrdîitoare, faţă de duşmanii care „ne-nconjor“, dar mai ales faţă de „trădătorii“ gata să pună dinamită la piedestalul  ziselor Valori. O trăsătură absolut distinctivă a Semidoc­tului este utilizarea îngălată a noţiunii de „valoare“. În discursul său, Valorile Nea­mului sînt, automat, Oamenii de Valoare, văzuţi ca întrupări ale Sufletului Colectiv. Realizările propriu-zise ale acestora sînt secundare şi, oricum, în eventualitatea că Semidoctul le cunoaşte, receptarea lui se reduce la un mănunchi de clişee şcolare. Semidoctul nu pierde timpul cu trecerea operelor prin […]