Grigorescu, cel care ne învață pictura

  • Recomandă articolul
La început a fost cartea. Un album masiv, un catalogue raisonné. Deci cu toate picturile (și cele pe care artistul le numește astfel) de pînă acum ale lui Ion Grigorescu. Straniu lucru! Artistul este în viață, e beneficiarul unei opere deschise și neîncheiate, dar are finalizat un catalogue raisonné. Cînd s-a inventat acest tip de inventar, s-a avut în vedere doar opera unor artiști consacrați, cu opera încheiată – autorul acesteia fiind deja plecat dincolo… Astfel, acest tip de repertoriu devenea o garanție și o departajare totodată a operei autentice de posibilele și inevitabilele falsuri, replici, atribuiri subreptice. Cum ne raportăm însă la un catalog critic al unui artist care e încă activ, vivace, foarte creativ și invitat prin cele mai prestigioase locuri expoziționale din lumea largă? Scurt spus, cum putem pune într-o conservă un pește viu? Să încercăm să deslușim situația cu pricina, căci cartea-catalog există, iar în jurul ei s-a articulat o expoziție cu titlul Opera pictată 1963-2017 – în incinta Muzeului Național de Artă al României (MNAR), instituția noastră de vîrf cu profil artistic. Mai întîi, se impune a sublinia că Ion Grigorescu s-a născut în 1945, la București, iar bună parte a copilăriei şi-a petrecut-o la […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12887 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }