Harta Bucureştilor, în versiunea engleză a lui Alistair
- 23-06-2011
- Nr. 580
-
Bogdan SUCEAVĂ
- Internaţional
- 4 Comentarii
În vara lui 2010, atunci cînd am călătorit în mai multe locuri din România pentru a prezenta ediţia a doua a romanului Venea din timpul diez, în timpul diverselor întîlniri, interviuri şi lansări, am avut parte de multe întrebări interesante. Întrebarea care mi-a plăcut cel mai mult a fost următoarea: ce are în comun lumea din Venea din timpul diez cu lumea din Craii de Curtea-Veche, de unde e împrumutat fragmentul de motto de pe prima pagină a romanului? Pentru cine a parcurs romanul, e clar că întrebarea aceasta atinge esenţialul. Atunci cînd am răspuns la întrebarea aceasta la Cluj, nu am avut nici o dificultate în a explica faptul că majoritatea personajelor din romanul lui Mateiu Caragiale trăiesc într-o lume a reprezentărilor eronate pe care ei şi-o zidesc, a unor minciuni pe care le reproduc odată cu fiecare scenă. Cum altfel să descrii o lume în care un proprietar de bordel îşi revendică o obîrşie nobilă? Sau în care un falsificator de testament trece drept boier de viţă veche? Or, România primei perioade a tranziţiei a manifestat semnalmente similare. Chiar dacă într-o altă eră istorică s-a schimbat culoarea locală, cadrul logic a rămas acelaşi. Toată acea confuzie a ideilor […]
Iata un oximoron: un numar de contorsionism batos.
Bogdan Suceavă, este o tentaţie intelectuală ce nu va fi suprimată de nicio globalizare. Dorinţa de a păşi ,,extra limes” în cultură şi literatură a existat şi în secolele trecute, există mai ales azi când ,,lumea e o bilă mică”, cum zicea Baudrillard în ,,Mots de passe”. Prin urmare, ca şi tine, la rândul meu cred că există interes pentru o literatură,,exotică”( în speţă românească). Cum să le-o prezentăm? Simplu: sub sloganul: ,,păşiţi într-un teritoriu nou, vă vom ghida, sau de nu, exploraţi-l”.
Cât despre ironie, într-adevăr, nu există nimic ironic în ce-ai scris( adaug, nici eu nu mă vreau ironică, de astă dată, deşi mi-e în fire, altfel…). Nu există decât argumentare, stil şi fiabilitate intelectuală în ce ne-ai împărtăşit.
Dragă Anca Giura,
Prin formula „studenți străini interesați” nu mi-aș dori nici o nuanță ironică, ci o descriere precisă. Pe baza experienței mele din ultimul an, cred că literatura est-europeană ar avea anumite șanse de a atrage atenția studenților și universitarilor americani interesați de writing (de abordări literare originale și inteligente, cu tentă exploratorie și rezultate relevante), de istorie europeană, de antropologie sau de studii politice. Cred că eforturile instituțiilor românești de a ajunge la publicul larg nu sunt la fel de eficiente ca niște eforturi bine direcționate, bazate pe evaluarea precisă a interesului academic a unui public-țintă. E posibil ca vreme de încă o generație (cel puțin!) literatura scrisă într-o limbă europeană să treacă, în America de Nord, printr-o asemenea formulă de receptare.
Am învăţat multe din cele exprimate de tine în articolul de mai sus. Argumentaţia( pro literatura română în lume) nu doar inteligentă, dar şi inimoasă, mi-a atras cel mai mult atentia în punctele legate de notele editoriale şi de, respectiv, efortul unui unui scriitor român de a se face înţeles în faţa unui public străin printr-un portofoliu de cultură română ca şi inexistent pe plan mondial, în lipsa traducerilor în limbi de circulaţie. E ca şi cum tu însuţi, ca prozator, vii dintr-un ,,timp istoric diez\’\’ în faţa acestor meritorii studenţi străini (interesaţi totuşi)?! 🙂
1. Astfel, importanţa notelor de subsol pertinente e capitală. Nu doar pentru publicul străin, ci şi în România. Ce facem cu tinerii români care îl citesc pe Bogdan Suceavă, dar nu cunosc istoriile bucureştene despre Curtea Veche etc. sau detaliile ,,modului balcanic de-a fi al insului în lume\’\’?
Am învăţat istoria Angliei, a Franţei sau a Rusiei, la 10-12 ani, din cărţile clasicilor europeni traduse sau apărute la noi în anii \’80 aflate în biblioteca părinţilor. Erau atât de bine făcute acele trimiteri, note, anexe ale cărţii că lectura se derula firesc, agreabil, cu economie de timp. Domnilor editori, nu simplificaţi lucrurile atunci, nu renunţaţi la prefeţe şi postfeţe făcute de oameni competenţi. Uşuraţi lectura publicului, nu contaţi pe Wikipedia.
2. Cum te prezinţi ca prozator român în faţa unui public străin? Greu, dacă alţii nu contribuie şi ei la asta. Nu doar autorii, ,,de-afară\’\’ trebuie să facă lobby, ci şi cei de aici. Ai mare dreptate, Bogdan Suceavă, suntem prima generaţie care prin cibernetizare ne putem auzi, vedea, citi oriunde. Nu mai avem nicio scuză de ,,cultură mică\’\’, invizibilă.