Heidelberg, Loughborough şi limba română din adîncuri

Odată cu globalizarea, Heidelberg îşi înnoieşte oamenii. Clădirile rămîn aceleaşi, sau cel puţin aşa se întîmplă în centrul întotdeauna vechi, dar lumea dimprejur se schimbă. De pildă, cine şi-ar închipui că, urmînd cablul coaxial al spiritului de afacere şi al celui de aventură, din iunie se poate circula direct de la Frankfurt Hahn (un aeroport american reconvertit, in the middle of nowhere) la Tulcea? De la Hahn la Heidel­berg faci vreo două ore cu autocarul şi, odată ajuns acolo, totul pare că ar fi fost aşa dintotdeauna. Pare numai, pentru că facultăţile de business n-au existat dintotdeauna în Heidelberg, şi nici saudiţi care să vină să se trateze de neoplasm plătind zeci de mii de euro unei echipe medicale despre care am auzit lucrurile cele mai bune. Romaniţa Constantinescu, lectorul de limbă română, pe care studenţii mai vechi ai Literelor bucureştene şi-o amintesc, desigur – spun mai vechi pentru că e plecată de şase ani din ţară –, locuieşte într-un cartier de pe malul Neckarului, populat altădată de „oamenii buni“ (de oameni cu handicap cărora lumea le spunea „buni“ ca să nu-i supere şi să nu fie blestemaţi), care se cunosc şi se salută cu toţii. Există un aer de […]