Iaşii în Festival
Posted By Carmen MUŞAT On In | 1 Comment
„Dacă clasa noastră politică ar fi la nivelul vieţii artistice de la noi, am fi una dintre cele mai fericite ţări din lume”. Această afirmaţie a lui George Enescu, citată de Norman Manea la finalul ultimei dezbateri din cadrul Serilor FILIT, de la Iaşi, ar putea funcţiona ca o concluzie la sfîrşitul celor cinci zile de festival. Cinci zile în care oraşul a fost invadat de scriitori, traducători, critici literari şi jurnalişti, din ţară şi din străinătate, şi a trăit în ritmul impus de organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere. Cred că unul dintre atuurile FILIT, pe lîngă numărul mare al scriitorilor invitaţi, a constat în interacţiune. Şi, din acest punct de vedere, se poate spune că la Iaşi s-a întîmplat un miracol pe care puţini îl mai cred încă posibil, în această lume dominată de agresivitatea imaginii şi de mizeria politicii. Spun asta pentru că, dincolo de bucuria întîlnirilor cotidiene cu scriitori din diferite colţuri ale ţării şi ale lumii, unii dintre ei prieteni vechi, alţii descoperiţi cu plăcere la Iaşi – precum Guillermo Arriaga şi Sahar Delijani –, entuziasmul şi reactivitatea publicului tînăr, prezent în număr mare peste tot unde aveau loc dezbateri şi lecturi publice, au […]