Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Împotriva captivităţii de orice fel
- 06-09-2013
- Nr. 689
-
Cezar GHEORGHE
- Actualitate
- 1 Comentarii
Nu ştiu dacă am vreun prieten care să nu îmi fi povestit măcar o întîmplare legată de Pink Floyd, care să nu fi ascultat, măcar o dată, un album sau un singur cîntec. Fiindcă imediat ce rosteşti numele formaţiei sau asculţi din nou un album, îţi aduci aminte de locul în care erai cînd ai ascultat cîntecul respectiv pentru prima dată şi de persoana cu care ai fost. O madlenă („Me – moria crede înainte ca să-şi aducă aminte cunoaşterea“, începea un capitol din Lumină de august). Mai mult ca sigur, i-aş privi cu suspiciune pe cel sau pe cea care mi-ar spune că nu le place Pink Floyd. M-aş uita la el sau la ea aşa cum te uiţi la profesorul din Another brick in the wall. E o chestiune legată de încredere. Exact ca în scena aceea din American Beauty, atunci cînd Lester, personajul interpretat de Kevin Spacey, găseşte un album în camera lui Ricky (care îi vindea iarbă) şi exclamă:You like Pink Floyd! Remarca personajului din filmul lui Sam Mendes este o confirmare a încrederii în celălalt – îţi place Pink Floyd, atunci eşti de-al meu. Cam aşa s-ar interpreta cuvintele rostite de Kevin Spacey. Eşti Pink […]
Nimeni nu contesta puternicul mesaj social din creatia lui Waters. Din nefericire, muzical, creativitatea lui Waters nu a facut decit sa se piarda in timp. Incepind cu the Wall si continuind cu the Final Cut si albumele sale personale, Waters nu a mai fost cel care compuses Time si Money. Cu toate Gilmour contribuie putin la compozitiile incluse pe The Wall, probabil cel mai apreciat cintec de pe acest album ramine Comfortably Numb. Si acest cintec este al lui David. Lectia muzicala a lui Waters este ca indiferent cit de puternic este mesajul social/cultural, pina la urma muzica este cea care invinge. Si Waters a fost invins de muzica cu toata noua opera recent publicata, bineinteles despre revolutia franceza nu?.