În așteptarea unei dezbateri autentice

Profesorul Carol Iancu mă onorează, în Observator cultural (nr. 564, 24 februarie-2 martie 2011), cu un răspuns etalat pe nu mai puțin de două pagini de revistă, pe care le începe, după expresia domniei sale, cu „alegații“ (ceea ce, în bună limbă română, s-ar putea traduce ca: acuzații neprobate). Neprobate fiindcă nu văd nici un interes în a „discredita rolul istoric jucat“ de Alexandru Șafran sau de a „afecta reputația de istoric“, și încă printr-o „voință tenace de denigrare“, a profesorului de la Montpellier. Cu atît mai mult cu cît – îi dau toată dreptatea – domeniile noastre de cercetare profesională nu se întîlnesc pe perioada anilor 1940-1944, insinuarea vreunei competiții între noi fiind absurdă ab initio. Recenzia mea se referea strict la o metodologie contestabilă de cercetare utilizată în structurarea volumului domniei sale (Alexandru Șafran și Șoahul neterminat în România. Culegere de documente. 1940-1944, Editura Hasefer, 2010) și la o serie de omisiuni inacceptabile din partea unui cercetător universitar presupus a forma generații noi de istorici. Menirea unei recenzii este, între altele, de a evidenția elementele originale ale unei lucrări, de a stîrni o dezbatere în jurul unor aprecieri sau mărturii controversate, de a corecta, eventual, anumite erori. Poate […]