Inevitabil, un Patriarh

Prea fericitul Patriarh Teoctist (1915-2007) al Bisericii Ortodoxe Romane s-a stins la 92 de ani – virsta la care patriarhul biblic Avraam primea legamintul cu Dumnezeu, daruindu-l apoi in custodia poporului ales. „Zilele anilor nostri sint saptezeci de ani; iar de vor fi in putere optzeci de ani si ce este mai mult decit acestia osteneala si durere“ spune Psaltirea. Patriarhul a murit intr-o durere lipsita de agonie, la capatul unei vieti de-o longevitate aproape fara egal in istoria ierarhilor ortodocsi romani. Cel devenit calugar la 14 ani si intii-statator al Bisericii la 71 de ani si-a lasat o amprenta imposibil de negat asupra vietii religioase din ultimele decenii. Nascut in tinutul Botosanilor, Patriarhul a supravietuit trecerii a doua conflagratii mondiale, razboiului rece si unei tranzitii incheiate prin condamnarea istorica a comunismului de catre statul roman. Contestat fatis, dar pretuit indeaproape, PF Teoctist apare in amintirile celor care l-au cunoscut nemijlocit ca un patriarh dedicat virtutilor moderatiei: hitru si blajin, ca orice moldovean sadea, impregnat de cumintenia monastica a rostirii, abil in arta diplomatiei, echilibrat in gesturile publice si conservator in optiunile private. Judecatile finale despre meritele si defectele PF Teoctist, in acest moment, nu pot fi decit deplasate sau […]