Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
„Instinctul rebel antiierarhic şi antiinstituţional trăieşte“ (II)
Interviu cu G.M. TAMÁS
- 10-06-2011
- Nr. 578
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Interviu
- 9 Comentarii
Continuăm, în acest număr, dialogul cu filozoful maghiar G.M. Tamás şi publicăm partea a II-a din dialogul pe care l-am avut la Bucureşti, pe 27 mai 2011. G.M. Tamás a fost invitatul Conferinţelor CriticAtac, iniţiate de CriticAtac în colaborare cu Fundaţia Friedrich Ebert România. G.M. Tamás a susţinut două prelegeri: una la Fundaţia Titulescu (Scrisoare către prietenii români. Zece ani mai tîrziu) şi alta la SNSPA (Noul război civil european). Interviul acordat revistei Observator cultural s-a axat, în prima parte, pe transformările pe care le-a suferit stînga în ultimii 50 de ani – o stîngă ce a luat chip neoconservator. Am discutat şi despre mesajele pe care G.M. Tamás le-a transmis publicului românesc. În opinia filozofului maghiar, asistăm astăzi la un nou tip de înfruntare – „un nou război civil european“ – care lasă mult în umbră clasica dispută din vremea Războiului Rece între comunism şi anticomunism. G.M. Tamás s-a născut la Cluj în 1948 şi a emigrat la Budapesta în anii ’70, după ce i s-a interzis dreptul de publicare în presa de limbă maghiară din România. În Ungaria, a fost unul dintre liderii disidenţei maghiare din vremea comunismului; în 1981, a fost concediat de la Institutul de Cercetare […]
Afirmaţi, dle. Dincu Loniceanu : „In primul rand nu exista o stanga unitara, dupa cum nu exista nici o dreapta monolitica. „, semnalând cel puţin criza binomului. Politicianistă, disociaţia eşichierului politic cântă de fapt în strună automatismului mental dualist, majoritarist, conform căruia fiecare popor îşi desemnează liderii meritaţi, rezultatul fiind cel totalitar, în care societatea este polarizată în cei care „fac politică”, pentru a obţine puterea, şi cei care caută s-o uzurpe, între Alergători-la-fugă şi Frânari. Dacă tot dualistă este şi viziunea elitei, funcţia sa orientatoare devine rătăcitoare. Nu perspectiva unui „rău mai mic” ori a unui „bine mai mare”, care se împleticeşte ideologic în maniheismul fie şi distilat al performerilor gândirii populare fixează luminiţa tunelului, ci scânteia revelaţiei trans-sistemice, asemănătoare, dacă-i vorba de reunificarea disociaţiei spaţiu-timp – rost în virtutea căruia v-am ilustrat staza prin analogia cu Mecanica cuantică şi cu Genetica, adăugând aspiraţia raţionalist- trivalorică a Troicii arhetipale, pentru depăşirea eternului impas dualist al Mamei Rusii feudale -, în condiţia trans-spaţializării istorico,(temporale)- politice actuale. Mai poate fi socotită istoria doar o arhivă de evenimente, sau este eprubeta unui crontop, în care reacţionează pentru a-şi sintetiza viitorul, când însăşi personalitatea se dovedeşte sinteza vârstelor omenirii? Într-adevăr, captiv dualist, n-aveţi cu ce mă lua în considerare.
@Dincu Loniceanu
Am avut un coleg care-mi povestea că, intr-un fel, cea mai plăcută perioadă a carierei sale a fost cea in care, după ce si-a sustinut doctoratul, a ocupat prin concurs postul de asistent universitar: titlul proaspăt obtinut il plasa in mod clar deasupra oricărei indoieli asupra justificării modestei pozitii ocupate pe scara academică, permitandu-i chiar o raportare usor ironica la colegii cu activitate stiintifică echivalentă, dar ocupand grade didactice superioare. Din acest punct de vedere, după ce a urcat pe treapta imediat următoare, relaţiile au devenit automat mai puţin agreabile, iar poziţia morală mai puţin confortabilă.
La varsta mea, a scrie din cand in cand cateva observatii răzleţe pe acest forum este un mod de a gusta o a doua tinereţe. Ce rost ar avea să incerc o ascensiune pe scara prezenţelor publicistice, in loc de a urma sugestia atat de simplă a lui Mallarmé: „Să lăsăm unor vise, … intr-un parc inflorit, atentia pe care o solicită cate un fluture alb care, in acelasi timp peste tot si nicăieri, se evaporă.”?…
PS Ati putea să-mi detaliati cum se face că desi „Nu rareori, ‘dincolo de stanga si de dreapta’ a fost un fel de dincolo de bine si de rău.”, totusi o „miscare ‘dincolo de stanga si de dreapta’ ” continuă să vi se pară posibilă?
@ Mihai Rogobete
In mod evident, replica dvs. nu are nevoie de raspuns. Se pare ca am gresit luandu-va in serios de prima data.
@ Mihnea Moroianu
Mi se par foarte interesante interventiile dvs. pe acest forum, desi nu stiu daca trebuie sa fiu intotdeauna de acord cu ele. Aduc insa o voce noua, cu o minte limpede, riguroasa, cu o buna argumentatie, clara si coerenta. Am vrea sa va citim si in presa, nu numai sub forma de comentarii. Cred ca aveti ceva de spus si un public serios pentru aceasta. Asadar, curaj.
Iată ce mi se pare că ne oferă interviul d-lui Tamas (altminteri interesant prin simplul fapt că incearcă să „gandească” puţin realitatea inconjurătoare, dincolo de contrafacerile ei cele mai grosolane, ceea ce autorii obisnuiţi se feresc in prezent să o facă):
* Repetarea unui adevăr devenit aproape o evidenţă (chiar dacă incă greu asimilabilă pentru Weltanschauung-ul defazat al publicului est-european): că istoria universală a intrat intr-o fază nouă – si catusi de puţin roză – o dată cu ‘victoria’ capitalismului asupra comunismului in ce al treilea război mondial…
* Reluarea melodiei-cliseu despre „instinctul antiierarhic si antiinstitutional” care continuă să trăiască – si care, vezi Doamne, e suficient pentru a hrăni o intreagă viziune asupra vieţii si a societăţii… Fotografia-simbol a lui Che
Guevarra, sărbătoarea ziarului L’Humanité si memoriile tovarăsului Trotzki pot fi oricand scoase din debara drept material demonstratativ; pe undeva, pe unul din rafturile din spate, se află sapca si peruca lui Lenin, impreună cu cărticica presedintelui Mao.
* O variantă post-modernă a cunoscutei „lăzi de gunoi a istoriei” spre care profetzii Revolutiei Mondiale au directionat din totdeauna tot ceea ce tinea de „mostenirea putredă” a trecutului: romantism, sensibilitate si „idee crestină procreativă si profamilistă” – toate privite ca subproduse ideologice ale unei societăti, unui Stat si unei Biserici „DE RAHAT”!
* Si, ca incununare, un prudent apel la constiinţă adresat adepţilor emancipării totale: Nu, „intalnirea momentană si atracţia fizică” nu sunt suficiente pentru a da o „semnificaţie” (adică un SENS, dar termenul ar suna arhaic si demodat) manifestărilor dezinhibate ale „naturii erotice a omului”; există si o nevoie de „semnificaţie si de continut”. Cu alte cuvinte: „Omul modern in căutarea sufletului” (vechea chemare a lui Jung) intr-o variantă epurată de balastul reactionar al metafizicii si al religiei, condimentată cu ceva reminiscenţe din tînărul Marx si din ‘Omul unidimensional’ al neuitatului Marcuse… Rezultatul e bineinţeles caricatural si lipsit de orice coerenţă: dar ce contează? Nu ne-a avertizat filosoful din Trier că marile fenomene istorice ni se prezintă in mai multe variante – intai in haina solemnă a tragediei si apoi in cea a grotescă a comediei?
Dle. Dincu Loniceanu, sper să nu susţineţi că Mecanica cuantică şi Genetica au rămas, în ciuda tuturor eforturilor, captive dualismului mecanicist. Dacă v-aţi gândit la Troica rusească, nu vă contrazic.
Foarte recreativ comentariul lui Mihai Rogobete.
Echivalarea stanga=antisistem , dreapta=prosistem este o gogoasa pe care nici la scoala, prin simplificare cu scopuri didactice, nu o mai poti servi. In primul rand nu exista o stanga unitara, dupa cum nu exista nici o dreapta monolitica. Apoi ce inseamna „sistem”? Sistemul actual, statu qvo? Ce inseamna „anti-sistem”? Opozitia fata de orice fel de sistem, cea fata de capitalism sau cea fata de sistemul prezent (capitalist, fascist, socialist/comunist)? Si stanga anti-sistem urmareste instaurarea unui sistem (presupus mai bun) prin schimbarea celui curent. La fel si dreapta anti-sistem.
Dar cea mai umflata gogoasa este aceea din final: nici stânga, nici dreapta, ci recreativism. Depasirea binomului stanga-dreapta s-a tot incercat, ba dinspre stanga, ba dinspre dreapta, mai rar de la centru. Cel mai adesea a fost pura retorica pentru cripto-stanga sau cripto-dreapta. Nu rareori, „dincolo de stanga si de dreapta” a fost un fel de dincolo de bine si de rau. Ca toate aceste incercari nu au dat vreun rezultat sta martor epoca in care traim. Pretentia transgresivista, transsistemica e si ea, cel mai adesea, o acoperire pentru „anti”. Caci, nu-i asa, da mai bine trans-, decat anti-.
Povestea cu „dincolo” si „trans” ma face sa ma gandesc la asa numitele biserici non-confesionale, care prolifereaza mai ales prin S.U.A. Dupa cum le spune numele, acestea ar vrea sa fie dincolo de toate confesiunile: catolica si ortodoxa, protestanta si neoprotestanta. Dar de unde vin ele, cum au aparut? S-au intalnit toate confesiunile si au decis sa creeze o biserica sau mai multe biserici non-confesionale? As… Ele vin din culte neo-protestante (adventisti, evanghelisti, baptisti etc.) care si-au dorit o mai mare reprezentativitate simbolica prin autoproclamarea „trans”. Dar, le-a schimbat aceasta autoproclamare natura? Au devenit realmente non-confesionale sau au ramas niste biserici neoprotestante cu o ideologie (pretins) non-confesionala? Va las sa ghiciti. Cam la fel cu dincolo de dreapta si de stanga proclamata de (fosti) oameni de dreapta sau de stanga.
Cred ca o miscare „dincolo de dreapta si de stanga” e posibila, dar in nici un caz asa cum a fost incercata pana acum si, mai ales, nu cu profeti raspopiti (daca vor fi fiind intr-adevar).
Declarând \”Prin imaginaţie şi prin energie artistică, creăm excepţii în timpul mecanic şi realizăm o nouă activitate politică. Aşa arată bătăliile viitorului, care vor fi la fel de interesante ca şi cele din trecut. Sînt bătăliile celui care se regîndeşte, se recreează.\”, dl. Tamas transgresează, prin recreeaţia transsistemistă invocată, partiţia stânga (antisistemică)/dreapta (prosistemică), stângismul afirmat pierzându-se odată cu disociativismul sistemist; transistemist, eşti, ori tradiţionalist, ori conservator, ori recreator. Consecvent terţiului inclus aplicat, dl.Tamaş nu este nici de stânga, nici de dreapta, ci recreativist.
O alta bucata de literatura fantapolitica concurand cu SF-ul. Plina de sofisme si paradoxuri, placute la lectura, dar nocive in gandire.
O intrebare doar. De ce „instinctul rebel antiierarhic şi antiinstituţional” e echivalat cu stanga? Nu a existat el oare si la dreapta. Si apoi care stanga? Asa la gramada? Sau doar o anumita stanga?
„Capitalismul a nimicit toate obstacolele din faţa lui şi acum este susţinut numai de logica obiectivă a acumulării şi a expansiunii, care poate să facă abstracţie aproape totală de agenţii umani concreţi.”
Foarte bine! Dar ce ne propune dl Tamas ca răspuns la acest diagnostic, să recunoastem, destul de macabru? Să fie oare „lupta (!)” pentru „o igienă diferită” (??), pentru o „regandire a sexualitătii”, o „regandire a tehnologiei” cuvantul magic care poate scoate masele de „exclusi” din starea de apatie si dezorientare creată de triumful multilateral al capitalismului ajuns să „facă aproape complet abstractie de agentii umani concreti”? A incetat oare optiunea de STANGA să mai insemne implicare in lupta impotriva stihiei capitalului si a tarelor sale („logica acumulării si expansiunii), pentru a se transforma in lupta pentru o nouă igienă si… o nouă sexualitate? Nu vi se pare că din acest punct de vedere ati coborat cam mult stacheta, d-le Tamas, si că, in contrapartidă, insistati prea mult pe calitatea proprie de personaj incomod, in permanentă opozitie cu establishmentul statului maghiar, dar ascultat si prizat pe alte meridiane? Să fie pînă la urmă nombrilismul si autosatisfactia „der Weisheit letzter Schluss”, ceea ce ne defineste si ne scapă de obligatia de a răspunde la intebări incomode, cum ar fi cea despre motivele care au făcut ca „Institutiile” (Statul, Biserica, Armata, etc) să-si piardă orice relevantză, să devină niste simboluri „de rahat”? (Vezi prima parte a interviului, din numărul anterior al revistei.)
In definitiv, oare Dominique Strauss-Kahn, acest cunoscut finantist, seducător si om de stanga, aflat timp de luni de zile in topul favoritilor pentru postul de presedinte al Frantei – n-a optat si el pentru o „regandire a sexualitătii” (chiar una extrem de originală, s-ar putea spune), iar episodul funambulesc al fascinatiei fulgerătoare pentru camerista de la hotelul Sofitel nu poate fi si el interpretat ca „întîlnire de emoţie, excitaţie şi atracţie pasională între doi oameni”, episod care si-a dovedit pe deplin vocatia de a fi „mai mult decît o întîmplare” – „o întîlnire care să aibă o semnificaţie”, desigur in directia depasirii ideii crestine
„procreatuve si profamiliste”?