Intelectualii şi politica

Dacă e să-l credem pe Pascal, istoria lumii ar fi fost cu totul alta dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai mic. La fel de bine s-ar putea afirma că, fără implicarea în politică a intelectualilor – a celor care folosesc cuvîntul pentru a propune propria lor interpretare a lumii, ca să-l citez (aproximativ) pe Leszek Kolakowski –, lumea însăşi ar fi arătat altfel, nu neapărat mai bine sau mai rău, ci altfel. E un fel de a spune că, fără implicarea intelectualilor – filozofi, teoreticieni, scriitori, lideri de opinie (nu însă şi oameni de ştiinţă) – în modelarea percepţiilor şi convingerilor noastre despre realitatea înconjurătoare, modul în care percepem şi ne raportăm la lumea în care trăim ar fi sensibil diferit. Cu atît mai mare este responsabilitatea intelectualilor, cu cît implicarea lor în politică produce, adeseori, efecte pe care nici nu le-au prevăzut, nici nu le-au dorit. Acelaşi filozof polonez, într-o carte ce datează din 1990 (apărută în 2007 la Editura Curtea Veche), provocatoare prin originalitate – Modernitatea sub un neobosit colimator –, vorbea chiar despre „istoria cumplitelor erori pe care le-au comis atîţia intelectuali ai secolului XX atunci cînd s-au identificat zgomotos cu cele mai crude tiranii“.   […]