Intelectualii şi politica
- 13-11-2008
- Nr. 449
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 4 Comentarii
Dacă e să-l credem pe Pascal, istoria lumii ar fi fost cu totul alta dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai mic. La fel de bine s-ar putea afirma că, fără implicarea în politică a intelectualilor – a celor care folosesc cuvîntul pentru a propune propria lor interpretare a lumii, ca să-l citez (aproximativ) pe Leszek Kolakowski –, lumea însăşi ar fi arătat altfel, nu neapărat mai bine sau mai rău, ci altfel. E un fel de a spune că, fără implicarea intelectualilor – filozofi, teoreticieni, scriitori, lideri de opinie (nu însă şi oameni de ştiinţă) – în modelarea percepţiilor şi convingerilor noastre despre realitatea înconjurătoare, modul în care percepem şi ne raportăm la lumea în care trăim ar fi sensibil diferit. Cu atît mai mare este responsabilitatea intelectualilor, cu cît implicarea lor în politică produce, adeseori, efecte pe care nici nu le-au prevăzut, nici nu le-au dorit. Acelaşi filozof polonez, într-o carte ce datează din 1990 (apărută în 2007 la Editura Curtea Veche), provocatoare prin originalitate – Modernitatea sub un neobosit colimator –, vorbea chiar despre „istoria cumplitelor erori pe care le-au comis atîţia intelectuali ai secolului XX atunci cînd s-au identificat zgomotos cu cele mai crude tiranii“. […]
Combateti lipsa de partizanat atat de pertinent incat meritati o invitatie la Antena 1/2/3, unul dintre bastioanele luptei impotriva cezarismului prezidential. N-am nici o indoiala ca volumul omagiat in paginile Observatorului Cultural va beneficia de recenzii excelente din partea unor alde Adrian Severin si Nastase, Cristoiu, Valentin Stan si o intreaga congregatie a frustratilor „necititi” ai ultimilor ani.
Daca Stalin si Ceausescu au dovedit – paznici ai conservarii sistemului, (de dragul sistemului!), politic in sine – fanatism politic, pe intelectual nu-l preocupa catusi de putin „sistemul (teoretic) pentru om,ci, tot sistemist,”omul pentru sistem” – de unde,mereu,criminala utopie a „omului nou”.Versus-ul glorificarii, culpabilizarea colectiva e doar puntea catre genocid. Ambele,azi, „foarte” culturale.
Ma intreb daca atitudinea favorabila a intelectualilor de azi fata de persoana care intruchipeaza institutia prezidentiala nu este consecinta faptului ca acestia au gasit in Presedinte un partener de dialog, dispus sa asculte pozitiile lor .
Gasesc pertinenta implicarea lor in sfera politica in calitate de spectatori angajati pentru ca acest spatiu sa isi gaseasca un sens.
Va recomand pe aceeasi tema ultima parte dintr-un interviu cu Luc Boltanski, sociolog francez, cunoscut in special pentru lucrarea «Le nouvel esprit du capitalisme » (scrisa cu Eve Chiapello): http://contretemps.eu/node/146