Jurnalul lui Jeni Acterian sub mai multe cenzuri
- 25-10-2007
- Nr. 395
-
Paul CERNAT
- MEMORIALISTICĂ
- 0 Comentarii
Jeni ACTERIAN Jurnalul unei fete greu de multumit 1932-1947 Editia a doua, revazuta, text ales si note biografice de Arsavir Acterian, editie ingrijita, traduceri din franceza, note bibliografice si prefata de Doina Uricariu, Editura Humanitas, Colectia „Memorii/Jurnal/Convorbiri“, Bucuresti, 2007, 568 p. Ca si Iulia Hasdeu, al carei jurnal vadea precocitatea unei copile de geniu, cu observatie caustica si minte disociativa, Eugenia Maria/Jeni Acterian (1916-1958) a fost o tinara exceptionala si fara noroc, „greu cenzurata de moarte“. Daca pe prima tuberculoza a impiedicat-o sa devina o personalitate a culturii romane si/sau franceze, cea de-a doua si-a irosit din alte motive vocatia filozofica. Dificultatile materiale si familiale, conjunctura istorica nefericita au facut-o pe „fata greu de multumit“, una dintre cele mai stralucite inteligente ale interbelicului romanesc, sa piarda bursa pariziana la Sorbona oferita de profesorul Alphonse Dupront. Va rata, astfel, posibilitatea unei cariere in domeniul filozofiei limbajului sau al logicii matematice, complet ignorate in mediul academic autohton. Fara doar si poate, studenta – care, in pofida admiratiei pentru profesorul Nae Ionescu, a ramas la distanta de ispita legionara – a suferit de pe urma angajarii celor doi frati ai ei, Arsavir si Haig. Ultimul, teatrolog avizat, devenit sub scurta guvernare a Legiunii […]