[1]Foto: Dragoș Bucurenci
noi am cunoscut libertatea de a merge pe vîrfuri
şi de-a vorbi în şoaptă despre ură, Dumnezeu,
sex, portocale şi altele, aşteptîndu-ne liniştiţi moartea
în ţarcurile tot mai reci. dar despre libertatea însăşi
nu vorbeam – nimeni nu credea cu-adevărat
în căderea comunismului: eram tare bătrîni.
apoi dictatorul a fugit şi noi am cunoscut
libertatea de-a vorbi tare despre ură, Dumnezeu,
sex, portocale şi altele. şi vorbeam, oho,
ce mai vorbeam! numai despre libertatea însăşi,
despre ridicarea ei cărămidă cu cărămidă,
ca o catedrală care să-nfrunte secole, nu vorbeam:
ne părea de-ajuns că o simţeam, orbitoare, divină,
pe propria piele: eram tare copii.
am cunoscut îndată libertatea de-a protesta în pieţe
(nu mai credeam că doar frumuseţea, doar cărţile
ne vor salva). înmărmuriţi de frig sub steaguri,
ţipam din rărunchi, să ne audă ei:
NU VREM SĂ FIM O NAŢIE DE HOŢI!
dar ei cunoşteau din rărunchi libertatea de-a nu auzi:
îşi înfigeau sălbatic pintenii în bidiviii lor cu valtrapuri
de aur şi ochi îmbăloşaţi de sînge, gonindu-i
spre libertatea de-a ne fura libertatea noastră.
acum, la un sfert de veac de la fuga dictatorului,
avem libertatea de a vedea cum libertatea ni se scurge
printre degete – străvezie, uşoară, de neoprit,
ca apa mării. şi mai avem libertatea de-a zice cu mîndrie:
numai noi, cei care am cunoscut atîtea feţe ale libertăţii,
putem vorbi în cunoştinţă de cauză despre libertate!
martie 2017