LITERATURĂ. Spaţiul poetic comun

Începe cu vocea Norei Iuga: „au plecat pe strada frumoasă/ fostele mele picioare în pantofi de lac/ şi ciorapi de mătase cu dungă la spate“ şi se termină cu cea a Angelei Marinescu: „şi totuşi oraşul acesta un înger care latră/ un rău secat românesc/ un oraş asuprit/ de o moarte confuză de o confuză moarte“. Între aceste versuri s-a scris, într-o lună jumate, pe tăcute, cel mai amplu poem-ştafetă, un extravagant cadavre exquis în care au intrat, ca într-o casă-vagon, mărturiile a 40 de poeţi despre relaţia cu oraşul în care trăiesc: Bucureşti.     Nora Iuga; foto: Claudiu Popescu O epopee participativă Ideea unui astfel de continuum poetic, creat în mai puţin de două luni, i-a aparţinut Svetlanei Cârstean, cea care a şi scris prefaţa volumului care găzduieşte cele 40 de voci:Bucureşti 21. epopee participativă. 840 de versuri. 40 de poeţi. Ea a gîndit întreaga formulă, ea a contactat poeţii şi poetele, ea a păstrat o corespondenţă minuţioasă cu fiecare în parte, a ordonat şi a transmis fiecăruia versul de la care să-şi înceapă fragmentul, în logica ştafetei. A transmis versul, dar nu şi numele celui sau al celei care l-a scris, în aşa fel încît nimeni, pînă […]