Luminile şi umbrele manuscrisului găsit

Destinul plin de volute şi deocamdată parţial lămurit al Jurnalului fericirii face ca Manuscrisul de la Rohia să nu poată suporta o lectură decontextualizată decît cu riscul unei perspective fragmentare asupra spectacolului ideatic şi a conduitei existenţiale propuse de N. Steinhardt. Cu cît un text este mai lacunar, cu atît paratextul pe care îl reclamă pare să fie mai amplu – în cazul volumului de faţă, aparatul critic nu corespunde numai exigenţelor de rafinament filologic, ci reconstituie un context integrat, deja, istoriei literare: etapele  redactării Jurnalului fericirii, circulaţia variantelor şi interceptările la Securitate, situaţii care justifică formele multiple ale textului. Din cercetările editorului George Ardeleanu aflăm că au existat trei variante ale Jurnalului fericirii: prima dintre ele este cea cunoscută publicului larg, redactată între 1969 şi 1971; după confiscarea ei, în 1972, Steinhardt redactează din memorie o a doua variantă; ulterior, prima variantă îi este restituită şi le trimite pe ambele prietenilor săi Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, cu intenţia publicării lor în Franţa; în sfîrşit, confesiunile epistolare ale autorului conduc cercetarea pe o pistă conform căreia ar fi existat şi intenţia unei a treia variante a Jurnalului…, realizată prin unificarea primelor două. Cu precauţii dictate de absenţa oricăror pasaje […]