Magia „Luciei di Lammermoor“

Lucia di Lammermoor – un libret ca o melodramă de vise rele. Cu scoţieni cu nume italieneşti. Şi totuşi, la Opera Naţională din Iaşi, unul dintre cele mai frumoase spectacole lirice care-au poposit în România ultimilor ani (de cînd opera de la noi a trecut prin etapa reinventării de sine, apelînd tot mai des la regizori de teatru inovatori).     Andrei Şerban a pus în scenă prima variantă a Luciei… lui Gaetano Donizetti la Opéra Bastille din Paris în 1995, spectacolul fiind reluat, într-o nouă distribuţie, în toamna lui 2013. Şi da, în ’95 a făcut ceva vîlvă, nu doar prin contextualizarea poveştii într-un decor ce amintea – s-a spus – de faimosul spital psihiatric Pitié-Salpetrière la început de secol XX (unde erau internate femeile ce nu se supuneau normelor comportamentale ale vremii), cu foarte multe alte referinţe vizuale la spaţii carcerale, puternic masculinizante sau distorsionate mental, ci şi pentru că Lucia însăşi înceta, în viziunea lui Şerban, să mai fie o biată victimă suavă, aşa cum fusese ipostaziată cale de peste un secol. Iar la Iaşi, regizorul pare să continue acest travaliu de metamorfozare a eroinei lui Donizetti. Sursa de inspiraţie a Luciei di Lammermoor e un roman […]